Fiul unei doctorițe din Cluj, atacat violent în noaptea de Revelion. Minorul, internat cu răni grave: „Cum e posibil agresorul să stea acasă cu familia lui?”
Un incident deosebit de grav a avut loc în noaptea de Revelion, în Cluj-Napoca, unde un adolescent de 15 ani, fiul unei doctorițe, a fost agresat cu un obiect contondent în timp ce aștepta un taxi. Minorul a suferit fracturi multiple de craniu și se află internat în spital, urmând să fie supus mai multor intervenții chirurgicale.
Incidentul a avut loc în noaptea dintre ani, într-o zonă considerată sigură a orașului, în timp ce adolescentul aștepta un taxi. Potrivit mamei sale, copilul a fost atacat cu un obiect contondent de un individ cunoscut, suferind fracturi multiple de craniu. Starea sa a impus internarea de urgență și necesitatea unor intervenții chirurgicale complexe.
„În timp ce Clujul de ‘5 stele’ sărbătorea, pentru noi a început cel mai negru coșmar. În noaptea de Revelion, fiul meu de 15 ani a fost atacat cu un obiect contondent de un individ cunoscut, în timp ce aștepta taxiul într-o zonă considerată ‘bună’.
Rezultatul? Fracturi multiple de craniu, un chip desfigurat și o intervenție chirurgicală complexă care urmează.
Sunt medic și mamă. Sunt în spital lângă fiul meu, dar ce mă șochează la fel de tare ca agresiunea este tăcerea autorităților. Deși agresorul este identificat, acesta se află bine mersi acasă cu familia lui, în timp ce copilul meu așteaptă cel putin doua operații.
Cum este posibil ca într-un oraș care se laudă cu siguranța cetățeanului, o tentativă de vătămare atât de gravă asupra unui minor să fie tratată cu o asemenea pasivitate?
Solicit public IPJ Cluj să acționeze conform gravității faptei”, a declarat medicul Daniela C., medic colaborator la Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna”.
Potrivit informațiilor disponibile, plângerea penală a fost depusă chiar în noaptea agresiunii, la Poliția Municipiului Cluj-Napoca. Cu toate acestea, până în prezent, ancheta nu ar fi fost demarată, iar împotriva agresorului nu a fost luată nicio măsură preventivă, în ciuda gravității faptelor și a faptului că victima este minor.
Redacția DOCTORCLUJ.RO va solicita și va publica un punct de vedere oficial al IPJ Cluj imediat ce acesta va fi transmis.
UPDATE 03.01.2026 – A fost reținut agresorul!
La data de 3 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui minor de 16 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
În fapt, la data de 1 ianuarie, în jurul orei 04:40, în timp ce se afla pe raza municipiului Cluj-Napoca, minorul ar fi agresat fizic un alt minor, de 15 ani, aplicându-i două lovituri cu pumnul în zona feței, fără un motiv aparent. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate și a administrării probatoriului, polițiștii de investigații criminale au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.
La data de 3 ianuarie, minorul a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești și condus la sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, unde a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.