55 de ani de excelență medicală la Cluj. Spitalul de Boli Infecțioase, pionier național încă de la inaugurare
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj marchează 55 de ani de la inaugurarea noii sale clădiri, una dintre cele mai moderne unități medicale ale României la momentul deschiderii. Construit prin eforturile prof. dr. Ioan Gavrilă, spitalul a devenit reper în diagnostic, tratament și cercetare medicală.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca aniversează 55 de ani de la inaugurarea noii sale clădiri, deschise oficial în urmă cu peste jumătate de secol. La momentul respectiv, unitatea era considerată una dintre cele mai performante din țară, fiind proiectată după cele mai avansate standarde europene de profilaxie și tratament.
Construcția și operaționalizarea noii clădiri au fost posibile datorită viziunii și eforturilor prof. dr. Ioan Gavrilă, personalitate medicală remarcabilă, care a urmărit crearea unei baze moderne pentru învățământ medical și pentru îngrijirea pacienților cu boli infecțioase.
Dotări revoluționare pentru acea perioadă
La inaugurare, spitalul dispunea de 200 de paturi, iar infrastructura sa era la nivelul centrelor medicale europene:
Laboratoare moderne cu zone dedicate virusologiei, bacteriologiei, hematologiei, biochimiei, radiologiei și electroencefalografiei
Secție de terapie intensivă ultramodernă pentru acea vreme, cu sală de operații, sală de nașteri, boxe pentru pacienți cu insuficiență respiratorie și comă, aparate de ventilație mecanică și facilități pentru recuperare prin kinetoterapie
Prima stație Unides 3000 Hartmann din România, pentru dezinfecție, deparazitare și sterilizare
Coridoare cu circuit separat pentru vizitatori, pentru reducerea riscului de transmitere a bolilor
Săli moderne pentru activitatea didactică, inclusiv un amfiteatru
Tot aici funcționau discipline universitare importante: Boli Infecțioase, Epidemiologie și Parazitologie, precum și Subcentrul Antirabic Cluj.
Manageri și personalități marcante
De-a lungul anilor, spitalul a fost condus de reputați profesioniști, printre care:
dr. Nicolae Opreanu
prof. dr. Vasile Gorgan
prof. dr. Dumitru Cârstina
Instituția este în prezent condusă de ec. Ioan Mureșan.

Foto: Dr. Nicolae Opreanu, alături de personalul administrativ al spitalului – fotografie din 1975