Moment istoric pentru medicina românească: primul curs de chirurgie robotică urologică, organizat la UMF „Iuliu Hațieganu”

Moment istoric pentru medicina românească: primul curs de chirurgie robotică urologică, organizat la UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca marchează o premieră națională prin organizarea primului curs de chirurgie robotică urologică din România, desfășurat în această perioadă la Centrul de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină al universității. Programul, intitulat WetLab, este dedicat medicilor specialiști și primari urologi.

Chirurgia robotică reprezintă, în prezent, standardul abordului minim invaziv în marile centre urologice din Europa și Statele Unite, fiind asociată cu beneficii semnificative pentru pacienți, de la rezultate oncologice și funcționale superioare, până la o recuperare mai rapidă și un risc redus de complicații. Cursul răspunde nevoii de formare structurată în acest domeniu de vârf, în concordanță cu recomandările Asociației Europene de Urologie.

Programul are o durată de trei săptămâni și include atât activități teoretice, cât și aplicații practice, cu accent pe dobândirea competențelor necesare utilizării sigure și eficiente a tehnicilor de chirurgie robotică urologică. La finalul cursului, participanții care promovează evaluările vor obține atestatul de pregătire complementară, care certifică această competență profesională.

Cursul este susținut de lectori cu experiență clinică extinsă în chirurgie robotică, fiecare având peste 1.000 de intervenții robotice efectuate. Evaluarea participanților se bazează pe activitatea practică desfășurată, observarea directă a abilităților, prezentări de cazuri și discuții aplicate.

Prin această inițiativă, UMF „Iuliu Hațieganu” contribuie semnificativ la dezvoltarea chirurgiei robotice urologice în România și la alinierea formării medicale universitare la standardele europene actuale, consolidând poziția Clujului ca pol de excelență în educația medicală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *