Ca o mamă, rectorul UMF Cluj, Anca Dana Buzoianu, are un sfat pentru viitorii medici: „Atunci te formezi ca om și îți definești toată perioada vieții următoare”
Pentru viitorii medici, perioada rezidențiatului nu înseamnă doar ani de practică, ci etapa care le conturează profesional și personal parcursul de mai târziu. Anca Dana Buzoianu, rector al Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, le transmite tinerilor un îndemn sincer: să profite la maximum de această etapă și să învețe de la cei mai buni.
Întrebată de reporterul DoctorCluj.ro ce sfat are pentru viitorii medici, aceasta a subliniat importanța dedicării și a implicării totale în anii de formare.
„Ce le spun tinerilor mei colegi? Să meargă să învețe de la cei mai buni și să vină după aceea înapoi. Dar să învețe de la cei mai buni, să-și completeze pregătirea și să utilizeze la maxim timpul de rezidențiat. Atunci te formezi ca om și îți definești toată perioada vieții următoare. Cât înveți în rezidențiat, atunci poți face diferență între a fi un medic bun sau a fi un medic mai puțin bun.
În rezidențiat e perioada în care tu te formezi ca medic. Dacă tu în perioada aia nu dai totul, chiar dacă e greu, chiar dacă-s gărzile alea care-s neplătite, chiar dacă-s o mulțime de sacrificii pe care trebuie să le faci și pe plan personal, că atunci îți formezi familie, atunci ai copii mici. Dar atunci înveți cel mai mult și dacă nu profiți la maxim de timpul ăsta, nu o să mai ai după aceea când să recuperezi. Deci să facă cât de mult pot pentru ei pentru că le va defini viața profesională în continuare”, a transmis Anca Dana Buzoianu, întrebată de reporterul DoctorCluj.ro ce mesaj ar avea pentru tineri.
Întrebată dacă se poate depăși „dumnezeificarea” marilor medici, rectorul UMF spune că transformarea este deja în curs, iar tinerii au toate șansele să schimbe fața sistemului medical.
„Eu cred că da. Eu sunt convinsă pentru că lucrurile se schimbă, medicina se schimbă, medicii se schimbă. Noi trebuie să trecem de la modelul paternalist în care pacientul trebuie să facă exact cum îi spun eu, pentru că eu sunt doctor și am dreptate. Am trecut și toată lumea asta a trecut, nu România, la modelul de parteneriate. Deci există un parteneriat între bolnav și medicul său.
Adică împreună trebuie să-și atingă obiectivele de a trata boala și să-i explici, să ai răbdare, să știi cum să vorbești ca să înțeleagă importanța tratamentului și a faptului că trebuie să atingeți acele obiective. S-a schimbat cu totul modelul. Deci acest model de parteneriat e peste tot în lume folosit. La noi încă mai există, mai ales poate la medicii de o anumită vârstă, rămășițe din acel model paternalist: faci așa, că așa spun eu. Dar lucrurile se schimbă.
Generațiile noi sunt altfel educate. Văd ce se întâmplă în jur. Uitați-vă numai serialele acestea care sunt cu un profil cu temă medicală. Îți arată care e comportamentul profesionist, că până la urmă asta trebuie să fim, profesioniști buni. Și să ai un comportament profesional de la felul cum te îmbraci, până la felul cum vorbești și de la felul în care acorzi atenție pacientului. Comportamentul ăsta profesionist se învață și noi l-am introdus în curriculă, să știți. Deci și empatia am introdus-o și comportamentul profesionist. Adică dacă nu le iei așa din curricula ascunsă, să vezi cum se poartă mentorii tăi. Că poate nu observi. Ți se predau explicit și mai ales ești evaluat. Pentru că studentul învață după cum îl evaluezi”, ne spune rectorul.