Medicii din Cluj premiați la cel mai emoționant eveniment dedicat transplantului hepatic din România
România a celebrat Ziua Europeană a Donării și Transplantului de Organe printr-un eveniment plin de emoție și recunoștință: „Gala 200. Transplantul hepatic de la donator viu – Viața continuă prin tine”, organizată de Agenția Națională de Transplant (ANT) și Asociația Zetta la Teatrul Elisabeta din București.
Evenimentul a reunit peste 250 de invitați, printre care medici, pacienți, reprezentanți ai Ministerului Sănătății și jurnaliști, într-o atmosferă în care s-au sărbătorit curajul, empatia și excelența medicală.
Clujul, din nou în prim-planul excelenței medicale
Printre laureații Galei s-au numărat și medicii clujeni implicați în dezvoltarea Programului Național de Transplant Hepatic, care funcționează în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca – al treilea centru de transplant hepatic din țară.
Au fost distinși cu Premiul pentru excelență în transplant hepatic:
Prof. dr. Nadim Al Hajjar, coordonatorul Centrului de Transplant Hepatic Cluj, unul dintre pionierii chirurgiei hepatice din România,
Conf. dr. Simona Mărgărit, medic specialist în chirurgie generală și membru al echipei care a realizat primele transplanturi hepatice din Transilvania.
Distincțiile au recunoscut contribuția de excepție a echipei clujene în dezvoltarea transplantului hepatic de la donator viu, dar și rezultatele obținute în primul an de la lansarea programului – 16 transplanturi hepatice reușite, dintre care unul de la donator viu.
Gala emoției și a speranței
Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, a subliniat importanța extinderii programelor de transplant și sprijinul constant pentru echipele medicale: ”Transplantul nu este doar medicină, este puntea dintre sfârșit și un nou început. România are specialiști extraordinari, iar numărul intervențiilor este în creștere. Vom continua să dezvoltăm infrastructura și legislația pentru ca tot mai mulți pacienți să primească o a doua șansă”.
La rândul său, dr. Guenadiy Vatachki, directorul executiv al ANT, a adăugat: ”Această gală nu este despre statistici, ci despre vieți salvate. Donatorii și familiile lor sunt adevărații îngeri ai acestei țări. Iar medicii – cei care transformă durerea în speranță”.
Alți premianți ai Galei 200
Evenimentul a onorat echipele medicale din București, Iași, Cluj-Napoca și alte centre de excelență, între care s-au remarcat:
Prof. univ. dr. Viorel Jinga, prof. dr. Liana Gheorghe, prof. dr. Gabriela Droc,
echipa Institutului Clinic Fundeni, condusă de prof. dr. Brașoveanu,
Spitalul Sf. Spiridon Iași, cu prof. dr. Cristian Lupașcu și conf. dr. Mihaela Blaj,
Centrul de Transplant Sanador și Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru contribuția la intervențiile pediatrice.
Agenția Națională de Transplant a anunțat că, până în luna octombrie 2025, numărul intervențiilor de transplant a depășit deja totalul anului precedent, semn că programele de transplant se extind și devin tot mai eficiente.
”Fiecare decizie de a spune DA pentru viață înseamnă o nouă șansă pentru o familie, un copil, o comunitate. România are medici de elită, iar Clujul demonstrează încă o dată că este un centru major al medicinei de excelență”, au concluzionat organizatorii.