Cât de normal este să ne doară capul? Când e o problemă? Sfaturile neurochirurgului Vlad Ciurea

Neurochirurgul Vlad Ciurea atrage atenția că durerile de cap nu trebuie ignorate, mai ales atunci când devin persistente sau își schimbă caracterul. Deși multe cefalee sunt banale, există situații în care acestea pot ascunde afecțiuni neurologice serioase. Potrivit specialistului, există câteva semnale clare

Vorbe memorabile ale doctorului Iustinian Simion, neurochirurgul clujean care crede în Dumnezeu cu tărie – FOTO

Dr. Iustinian Simion, neurochirurg la Spitalul Militar din Cluj, un medic din noul val, vorbește la orice ieșire publică despre importanța lui Dumnezeu în viața noastră. Spusele lui sunt pline de putere și experiența operațiilor grele, chiar dacă încă este la început de

Medicii din Cluj-Napoca au reușit să dăruiască viață, după o pierdere imensă. Sunt gesturi care salvează vieți!

În data de 29 martie 2026, la Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare a fost realizată o prelevare de organe și țesuturi de la o femeie în vârstă de 74 de ani, aflată în moarte cerebrală. Familia a fost de acord cu donarea,

Consultații stomatologice gratuite la Cluj Arena, pe 28 martie. Evenimentul UMF Cluj revine cu o nouă ediție

Clujenii sunt invitați sâmbătă, 28 martie 2026, pe esplanada din fața Cluj Arena, unde pot beneficia gratuit de consultații stomatologice în cadrul clinicii mobile SmileMobil. Evenimentul face parte din campania dedicată Zilei Mondiale a Sănătății Orale. Consultații gratuite fără programare, în centrul Clujului

Echipa imbatabilă de care are nevoie medicina clujeană! Chirurgul Valentin Muntean a condus cu har Senatul UMF Cluj-Napoca și continuă să opereze imposibilul

Prof. dr. Valentin Muntean este unul dintre chirurgii de referință ai Clujului și un profesor universitar care a format generații de medici. Cu o carieră de peste trei decenii în chirurgie generală, acesta a activat în spitale importante din oraș și a contribuit

Pericolul mușcatului direct din măr. De ce fructele tari ar trebui tăiate în bucăți

Mușcatul direct dintr-un măr este un gest obișnuit și pare complet inofensiv. Totuși, medicii și specialiștii în siguranța alimentară atrag atenția că fructele tari pot deveni periculoase în anumite situații. Merele, perele sau morcovii cruzi au o textură rigidă și pot forma bucăți

Medicamente gratuite și compensate 2026: Lista s-a extins cu alte 33 de tratamente

Alexandru Rogobete anunță că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite și compensate. De asemenea, pentru alte 19 medicamente extindem indicațiile terapeutice. „Este una dintre cele mai ample actualizări ale listei din ultimii ani. În doar 7 luni am extins lista

Programări rapide la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”: online sau telefonic/Tot ce trebuie să știe pacienții!

Clujenii au la dispoziție mai multe variante pentru a-și face o programare la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, unitatea medicală punând accent pe acces rapid și organizare eficientă. Programări online și telefonice Programările telefonice se pot face de

AICI te poți programa gratuit pentru intervenții stomatologice la Cluj. Sunt făcute de studenții UMF

Studenții UMF Cluj de la Facultatea de Stomatologie oferă consultații și intervenții gratuite sau la preț redus celor interesați. Tot ce trebuie să faceți este să studiați acest formular, pe care îl veți găsi mai jos. În cadrul stagiilor practice de la Facultatea

Deshidratarea, un factor ignorat în apariția complicațiilor cardiace. Ce apă ne hidratează corect

Specialiștii atrag atenția că deshidratarea este un factor adesea subestimat în apariția complicațiilor cardiovasculare, mai ales în rândul persoanelor vârstnice și al celor cu boli cronice. Un aport insuficient de lichide poate influența tensiunea arterială, ritmul cardiac și funcția circulatorie, crescând riscul de