Investiție de aproape 28 de milioane de lei la Cluj! Ambulatoriul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, transformare spectaculoasă cu fonduri europene
Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca”.
Valoarea totală a proiectului finanțat în cadrul Programului Sănătate este de 27.476.241,87 lei, cu TVA inclus. Obiectivul general al acestuia îl reprezintă creșterea calității serviciilor de asistență medicală în regim ambulatoriu ale instituției spitalicești prin îmbunătățirea serviciilor preventive și prin implementarea de programe de screening pentru combaterea afecțiunilor oncologice.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța investiției pentru sistemul medical clujean:
„Este o nouă investiție medicală extrem de consistentă atât în ceea ce privește fondurile nerambursabile atrase, cât și lucrările propuse și dotările medicale ce vor fi achiziționate. Cu siguranță, beneficiile proiectului vor fi resimțite atât de pacienții care apelează la serviciile oferite de spitalul nostru cât și de întreaga echipă care își desfășoară activitatea în acest centru de excelență în bolile pulmonare.”
Investiția vizează extinderea ambulatoriului prin construirea unui nou corp de clădire cu regimul de înălțime S+P+2E. În noua structură vor fi amenajate spații moderne pentru investigații medicale, săli de tratamente și consultații în regim ambulatoriu, cabinete medicale, precum și spații tehnice și de depozitare.
În paralel, Ambulatoriul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va beneficia de echipamente medicale de ultimă generație și mobilier medical nou. Printre dotările prevăzute se numără un computer tomograf, aparat de electrostimulare, sisteme complete de diagnostic pentru cabinete, paturi pentru consultații și masaj, mese și dulapuri pentru instrumentar, precum și scaune destinate pacienților.
Odată implementat, proiectul va permite creșterea capacității de preluare a pacienților și extinderea pachetelor integrate de servicii medicale. Acestea vor include consultații multidisciplinare, explorări funcționale, servicii de imagistică, programe de reabilitare respiratorie și monitorizare post-tratament oncologic.
Totodată, personalul medical va beneficia de condiții de lucru la cele mai înalte standarde, iar fluxurile medicale vor fi optimizate, contribuind la creșterea productivității și la îmbunătățirea calității actului medical.