Se caută urgent asistenți medicali pentru mai multe comune din județul Cluj!
Se caută urgent asistenți medicali pentru mai multe comune din Cluj. Primăriile din Rișca, Frata și Luna au scos la concurs posturi de asistent medical comunitar.
Post vacant de asistent medical comunitar la Primăria Comunei Rișca
Primăria Comunei Rișca organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de asistent medical comunitar (COD COR 325301), în cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, Cod PIDS/586/PO4/339395.
Postul este pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, activitatea desfășurându-se atât la sediul primăriei, cât și în teren, în comunitate.
Condiții specifice:
- absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau studii universitare în specializarea „asistență medicală”;
- certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. și aviz anual valabil;
- specializarea în asistență medicală comunitară reprezintă avantaj, dar nu este obligatorie;
- nu se solicită vechime în specialitate;
- cunoștințe minime de operare PC.
Sunt căutate persoane cu:
- spirit organizatoric;
- capacitate de lucru în echipă;
- empatie și disponibilitate pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile;
- capacitate de decizie și reacție în situații de urgență;
- bune abilități de comunicare și consiliere.
Calendar concurs Rișca:
- depunerea dosarelor: până la 8 iunie 2026, ora 16:00;
- proba scrisă: 22 iunie 2026, ora 10:00;
- interviul: 25 iunie 2026, ora 10:00;
- afișarea rezultatelor finale: 30 iunie 2026.
Dosarele se depun la sediul primăriei din satul Rișca nr. 327, județul Cluj.
Primăria Frata angajează asistent comunitar
Primăria Comunei Frata organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de asistent comunitar, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă.
Condiții pentru candidați:
- studii sanitare: liceu sanitar, postliceală sanitară sau învățământ universitar în specializarea „asistență medicală”;
- certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. și aviz anual;
- nu este necesară vechime în muncă.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituției până la data de 9 iunie 2026, ora 15:00.
Calendar concurs Frata:
- selecția dosarelor: 10 iunie 2026;
- proba scrisă: 17 iunie 2026, ora 10:00;
- interviul: 19 iunie 2026, ora 09:00;
- afișarea rezultatului final: 19 iunie 2026, ora 15:30.
Concursul include o bibliografie extinsă care acoperă:
- urgențe medico-chirurgicale;
- pediatrie și puericultură;
- boli infecțioase și epidemiologie;
- resuscitare CPR, ACLS și PALS;
- legislația privind drepturile pacientului și asistența medicală comunitară.
Printre temele importante se regăsesc:
- infarctul miocardic acut;
- șocul anafilactic;
- accidentele vasculare cerebrale;
- arsurile;
- urgențele respiratorii;
- diabetul zaharat;
- tehnici de resuscitare și intervenție de urgență.
Post de asistent medical comunitar și la Comuna Luna
Comuna Luna a anunțat organizarea concursului pentru ocuparea unui post contractual de asistent medical comunitar în cadrul Compartimentului Asistență Socială.
Postul este pe perioadă nedeterminată, membru în Echipa Comunitară Integrată (ECI), cu program de 8 ore pe zi.
Condiții specifice:
- studii sanitare de specialitate;
- minimum 5 ani vechime în specialitatea studiilor;
- certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. și aviz anual;
- cunoștințe minime de operare calculator;
- permis de conducere categoria B.
Specializarea în asistență medicală comunitară reprezintă avantaj, însă nu este eliminatorie.
Calendar concurs Luna:
- depunerea dosarelor: până la 8 iunie 2026, ora 16:00;
- proba scrisă: 15 iunie 2026, ora 10:00;
- interviul: 18 iunie 2026, ora 10:00;
- afișarea rezultatelor finale: 23 iunie 2026, ora 15:00.
Concursul se va desfășura la sediul Primăriei Comunei Luna, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 187.
Candidații pot transmite documentele inclusiv prin poștă electronică, în format PDF, cu obligația prezentării documentelor originale până la data probei scrise sau a interviului.
Pentru informații suplimentare:
- Primăria Comunei Rișca: telefon 0264/375.207;
- Primăria Comunei Frata: telefon 0264.282.499;
- Primăria Comunei Luna: telefon 0751.094.802.