Un OM cât un munte! Horia Simu, directorul Ambulanței Cluj, premiat cu distincția Paul Harris Fellow: „Dedic această distincție întregului colectiv” – FOTO
Horia Simu, directorul Ambulanței Cluj, premiat cu distincția Paul Harris Fellow!
„Onorat și profund impresionat să primesc distincția Paul Harris Fellow din partea Rotary Club Cetățuia Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „18 ani de impact în Cluj”.
Mulțumesc președintelui Marius Mihuț, mulțumesc membrilor clubului pentru această apreciere și tuturor celor alături de care am avut privilegiul să contribui la proiecte dedicate comunității. Această distincție mă motivează să merg mai departe cu aceeași implicare și responsabilitate.
Dedic această distincție întregului colectiv al Serviciului de Ambulanță Cluj fără de care nimic nu ar fi posibil, e o distincție dedicată echipei, cuvintele domnului președinte Marius Mihuț fiind dedicate tuturor care știu ce înseamnă prespitalul!”, a declarat Horia Simu, directorul Ambulanței Cluj.

Distincția „Paul Harris Fellow” (PHF) este una dintre cele mai importante și cunoscute recunoașteri acordate de Rotary International prin intermediul Fundației Rotary. Aceasta poartă numele lui Paul Harris, avocatul american care a fondat organizația Rotary în anul 1905. Distincția este oferită persoanelor care contribuie sau în numele cărora se fac donații către Fundația Rotary, sprijinind astfel proiecte umanitare și educaționale la nivel global.
„În această seară, am ales să începem cu medicina – cu grija pentru oameni, cu răbdarea și dedicația celor care sunt alături de noi zi de zi. Și încheiem tot cu medicina – dar acolo unde grija devine acțiune imediată, unde fiecare secundă contează și unde viețile sunt salvate. Sunt profesii în care fiecare zi contează.
Și sunt profesii în care fiecare minut poate face diferența între viață și moarte.
Prin munca sa și a echipei pe care o conduce, este prezent acolo unde este cel mai greu – acolo unde este nevoie de rapiditate, de claritate și, mai presus de toate, de umanitate.
Pentru că, uneori, eroii nu apar pe scenă, ci ajung primii acolo unde este nevoie de ei”, a transmis președintele Rotary Club Cetățuia Cluj-Napoca, Marius Mihuț.