Ce reușită! Performanta Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj, topită de iubire. I-a revenit acasă fiul de peste ocean, Dr. Maxi – FOTO
Familia Buzoianu, una dintre cele mai respectabile din Cluj-Napoca, a sărbătorit într-un mod special un moment important, revenirea acasă a fiului Maximilian.
Tânărul și-a făcut specializarea în New York, la una dintre cele mai prestigioase clinici din lume.
”A fost o zi minunată pentru familia noastră. După un an petrecut la New York, la unul dintre cele mai prestigioase centre de cancer din lume, Memorial Sloan Kettering, s-a întors acasă Maxi.
Deși a fost o oportunitate extraordinară pentru el și a obținut rezultate cu totul remarcabile, pentru niciunul dintre noi nu a fost ușor. Maxi, suntem mândri de ce ai realizat, te-ai validat la cel mai înalt nivel, singur, tu cu munca ta. Aprecierile primite și rezultatele tale ne fac fericiți și entuziaști cu privire la viitor, dar cea mai mare fericire este că suntem din nou, cu toții, împreună. Love you so much!”, a transmis mama acestuia, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj.
Dr. Maximilian Buzoianu a studiat la Memorial Sloan Kettering, iar cei care l-au pregătit au vrut să îl oprească în SUA, dar tânărul medic a revenit acasă, unde va profesa pentru binele pacienților români.
Ceremonia de primire de pe Aeroportul Cluj a fost una emoționantă. Cei din familia Buzoianu au scris cu negru pe un banner ”Welcome home, Dr. Maxi!”. Din comitetul de primite au făcut parte și fratele tânărului medic. tatăl, nepoțeii și cumnata.