Comunitatea din Cluj se mobilizează: cros pentru Denisa, o fetiță de 3 anișori care luptă cu cancerul

Comunitatea din Cluj se mobilizează: cros pentru Denisa, o fetiță de 3 anișori care luptă cu cancerul

Organizația Studenților din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (OSUT) organizează un cros caritabil dedicat sprijinirii Denisei, o fetiță de 3 ani care luptă cu cancerul. Evenimentul va avea loc pe 10 mai 2026, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”, iar toate fondurile colectate vor fi direcționate către tratamentele urgente necesare copilei.

Evenimentul, ajuns la cea de-a XXI-a ediție, îi invită pe participanți să transforme mișcarea în sprijin concret, prin donații cu rol de taxă de participare. Există două variante: 90 de lei, cu kit inclus, sau 60 de lei, fără kit.

Participanții pot alege între două trasee: unul de 6 kilometri, gândit ca o variantă accesibilă pentru alergare sau mers alături de prieteni, și un traseu de 9 kilometri, destinat celor care vor o provocare mai intensă de rezistență.

Înscrierile se fac online, printr-un formular, până la data de 3 mai pentru varianta cu kit și până la 7 mai pentru varianta fără kit.

Organizatorii au anunțat și un beneficiu pentru studenții UTCN care participă. Aceștia pot primi absențe motivate la cursurile de sport, în funcție de frecvența disciplinei din semestrul respectiv.

Transformă mișcarea în fapte bune la Crosul Universității Tehnice – „Pulse Forward”! OSUT Cluj-Napoca te invită la cea de-a XXI-a ediție a celui mai așteptat eveniment sportiv caritabil!

Anul acesta, poți alege provocarea care ți se potrivește: un traseu de 6 km, pe care să-l parcurgi alături de prieteni, sau unul de 9 km, creat special pentru a-ți testa rezistența.

Fiecare pas contează pentru Denisa, o fetiță de 3 ani care luptă împotriva cancerului. Toate donațiile strânse vor sprijini direct tratamentele ei urgente.

Bonus pentru studenții UTCN care participă la cros:

  • 2 absențe motivate, dacă ai oră de sport săptămânal în acest semestru;
  • 1 absență motivată, dacă ai oră de sport o dată la două săptămâni în acest semestru.

Ne vedem la linia de start!”, au transmis reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *