Patriciu Achimaș-Cadariu de la Institutul Oncologic Cluj, acuzat de o pacientă că i-a greșit operația și cere 250.000 de euro. Avocat: „Clipul nu a fost uitat în pacientă, trebuia să rămână acolo”
Reputatul medic clujean Patriciu Achimaș-Cadariu este acuzat de malpraxis de o pacientă din Bihor, anunță Bihoreanul. Ea susține că, în timpul unei operații, chirurgul clujean i-a uitat un clip prins pe ureter, ceea ce i-a distrus femeii un rinichi, acuzație respinsă de medicul care susține că, de fapt, pacienta a suferit o complicație rară.
Rodica, o bihoreancă acum în vârstă de 53 de ani care locuiește într-un sat de lângă Oradea, spune că viața ei s-a schimbat radical după o operație făcută în toamna anului 2022 la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.
Femeia fusese diagnosticată cu hiperplazie endometrială cu atipii, o afecțiune a uterului cu risc cancerigen, iar medicii i-au recomandat o histerectomie totală, adică îndepărtarea uterului, ovarelor și trompelor uterine.
Pentru intervenție, bihoreanca a ales să meargă la unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi oncologi din Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu. Profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Achimaș-Cadariu a fost ministru al Sănătății în guvernul condus de Dacian Cioloș, demisionând din funcție în mai 2016, când a izbucnit scandalul dezinfectanților Hexipharma.
Operația a avut loc pe 15 septembrie 2022 și a fost realizată laparoscopic, adică prin incizii mici, cu ajutorul unei camere video, de o echipă coordonată de Achimaș-Cadariu și din care a făcut parte și urologul Vlad Schițcu. Intervenția a decurs fără probleme, iar după o săptămână pacienta a plecat acasă.
Femeia a revenit la institutul clujean la control în luna decembrie, așa cum i-a cerut chirurgul, și susține că i s-a plâns de dureri lombare. „M-a consultat Achimaș-Cadariu, mi-a spus că nu e nimic în neregulă, iar eu am crezut că așa e normal, să mă mai doară uneori”, zice Rodica.
Durerile nu s-au estompat, însă. „Câteva luni mai târziu, mă durea zona rinichilor foarte tare și m-am programat la un urolog”, explică pacienta.
Ulterior, investigațiile au arătat că Rodica avea hidronefroză gradul IV, cea mai gravă formă, iar rinichiul drept nu mai funcționa aproape deloc, din cauza unui blocaj pe ureter. „Aveam deja hematurie (n.r. sânge în urină) și doctorul Gheorghe Bumbu mi-a spus că, fără operație, nu mai trăiesc mult. M-a operat de urgență”, zice Rodica.
În timpul intervenției, urologul orădean a depistat și ce anume bloca rinichiul: un clip din plastic, prins pe ureter. Actele medicale pe care Rodica le-a primit la externare arată că, în timpul intervenției chirurgicale, dr. Bumbu a identificat zona blocată și a găsit acolo un „clip Hem-o-lock aplicat transversal pe ureter”, motiv pentru care a făcut o „reimplantare vezico-ureterală dreapta”. Concret, urologul a desprins clipul care era prins pe ureter și a conectat canalul la vezică, ceea ce a dus la deblocarea rinichiului.
Doctorii clujeni resping acuzațiile de malpraxis!
Convinsă că a fost nenorocită pe viață de neglijența medicilor clujeni, a deschis un proces de malpraxis împotriva doctorilor Achimaș-Cadariu și Schițcu, cerându-le daune de 250.000 de euro.
Procesul, pornit la Tribunalul Cluj în anul 2024, a fost strămutat la Bistrița-Năsăud anul trecut, la cererea pacientei, temătoare că fostul ministru are o influență prea mare în mediul clujean. La Tribunalul Bistrița-Năsăud, procesul se derulează lent, fiind abia la al treilea termen. „Nici nu au fost încă audiați martorii”, se plânge bihoreanca.
Doctorii clujeni resping acuzațiile de malpraxis și, prin intermediul avocatului care îi reprezintă atât pe Achimaș-Cadariu, cât și pe Schițcu, au transmis că pacienta nu suferă de pe urma unei neglijențe a lor, ci din pricina unei complicații rare.
„Clipul nu a fost uitat în pacientă, el trebuia să rămână acolo. Dar nu a fost atașat de ureter, cum greșit acuză dânsa, ci pe vase de sânge, și a migrat spre ureter, așa cum literatura de specialitate arată că se poate întâmpla”, spune avocatul Cristian Săvuș (foto). Complicația este într-adevăr descrisă de articole științifice, însă este una rară, care se petrece în 1% dintre cazuri.
„Dacă ureterul ar fi fost prins cu un clip în timpul operației, pacienta ar fi avut dureri puternice imediat după intervenție. Era o problemă de ore să apară hidronefroza, nu treceau luni de zile”, mai zice apărătorul medicilor.