Vorbe memorabile ale doctorului Iustinian Simion, neurochirurgul clujean care crede în Dumnezeu cu tărie – FOTO
Dr. Iustinian Simion, neurochirurg la Spitalul Militar din Cluj, un medic din noul val, vorbește la orice ieșire publică despre importanța lui Dumnezeu în viața noastră. Spusele lui sunt pline de putere și experiența operațiilor grele, chiar dacă încă este la început de carieră.
Vorbele de duh ale dr Iustinian Simion
”Dumnezeificarea chirurgului este o treabă extrem de grea. E foarte ușor să cazi în partea cealaltă în care ajunge să pierzi linia corectă”.
”Echilibrul și cumpătarea trebuie să existe permanent. În primul și în primul rând la chirurgi, dar cred că la toți medici”.
”Atâta timp cât ai niște valori foarte bine stabilite și atâta timp cât ai niște ancore extrem de bine puse la punct, poți să faci față oricărei provocări”.
”Pentru mine, aceste ancore sunt familia și credința. Poți să pierzi tot. Mâine. Tot! Dacă am asta, n-am pierdut nimic”.
”În spital e locul în care oamenii se întâlnesc cel mai mult cu Dumnezeu. Toți ajung să-l cheme pe Dumnezeu, chiar și cei care spun, eu nu cred în Dumnezeu”.
”Noi trebuie să ne facem treaba. Iar pacientul respectiv, dacă Dumnezeu vrea să pună în sufletul lui întoarcerea sau să-i deschidă sufletul spre a cunoaște, o va face”.
”Fiecare om are nevoie de niște ancore pentru a nu deraia. Pentru mine, acestea sunt familia și credința”.
”Dacă ai creier, la ce contează banii! Time is brain, da? Orice secundă contează”.
”Sunt ferm convins că nu este niciun medic ateu! Una e ce declari, alta e ce simți cu adevărat”.