Peste 2000 de pacienți, consultați gratuit de medicii Clujului! Au lucrat în ture ca clujenii să aibă parte de cele mai bune servicii la spitalul improvizat de la BT Arena

Peste 2000 de pacienți, consultați gratuit de medicii Clujului! Au lucrat în ture ca clujenii să aibă parte de cele mai bune servicii la spitalul improvizat de la BT Arena

Peste 2.000 de clujeni au trecut pragul spitalului mobil amenajat la BT Arena din Cluj-Napoca, în perioada 29-30 martie 2026, în cadrul campaniei „Din grijă pentru tine”, unde au beneficiat de servicii medicale gratuite. În spatele acestei mobilizări impresionante s-au aflat nu mai puțin de 100 de medici, 80 de asistenți și 200 de voluntari, care au lucrat împreună pentru a oferi consultații, ecografii, analize și evaluări medicale în cele 50 de cabinete temporare.

Inițiativa a pus accent pe prevenție, educație pentru sănătate și sprijinirea persoanelor fără asigurare medicală, oferind acces gratuit la servicii de bază, dar și la consultații de specialitate. Atmosfera a fost una deschisă și empatică, în care fiecare participant a avut șansa nu doar să își verifice starea de sănătate, ci și să primească îndrumări utile pentru a preveni eventuale afecțiuni.

Accesul la servicii medicale și la informații corecte despre prevenție reprezintă un element esențial pentru bunăstarea unei comunități. Astfel de proiecte aduc mai aproape de oameni specialiștii din domeniul sănătății și creează oportunități reale pentru cetățeni de a beneficia de evaluări, recomandări și îndrumare medicală.

Într-o societate în care prevenția devine tot mai importantă, colaborarea dintre instituțiile publice, organizațiile non-guvernamentale și mediul medical este fundamentală pentru dezvoltarea unor inițiative cu impact direct asupra calității vieții” a transmis prefectul Clujului, Maria Forna.

Evenimentul este organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România și pune accent pe responsabilitatea față de propria sănătate și solidaritatea comunitară.

Cei prezenți au beneficiat de o gamă variată de investigații, de la analize de sânge și măsurarea tensiunii arteriale, până la evaluări oftalmologice și ecografii, toate realizate fără costuri. Organizatorii au pus accent pe accesibilitate și comunicare, astfel încât fiecare vizitator să plece nu doar cu rezultate, ci și cu o mai bună înțelegere a propriei sănătăți.

„Oricât de performant ar fi un sistem de sănătate, în contextul pandemiei de boli ce țin de stilul de viață, este nevoie de o implicare individuală și socială pentru educație și pentru prevenție. Ceea ce se întâmplă astăzi aici respectă exact acest principiu. Din diverse specialități, 100 de medici și-au dat mâna, 80 de asistenți medicali, 200 de voluntari, pentru a veni în sprijinul populației”, a explicat Ana Maria Zamfir, directorul de sănătate al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *