Secția Clinică de Urologie de la Spitalul Municipal Clujana, un centru de excelență în chirurgia urologică modernă
Spitalul Municipal Clujana găzduiește una dintre cele mai bine dotate și performante structuri medicale din vestul țării: Secția Clinică de Urologie, o secție cu tradiție, infrastructură modernă și o echipă medicală de elită.
Înființată la 18 iulie 2002, Secția Clinică de Urologie dispune în prezent de 35 de paturi, dintre care 5 sunt alocate Compartimentului de Urologie Pediatrică. Clinica este organizată în 12 saloane cu 2 sau 4 paturi și două săli de operație complet echipate.
Activitatea medicală acoperă întreaga paletă de intervenții urologice moderne: chirurgie clasică, endoscopică, laparoscopică, robotică și laser.
Echipă medicală cu expertiză universitară
Secția beneficiază de experiența unei echipe formate din 8 medici urologi, o parte dintre aceștia fiind cadre universitare ale Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu.
Conducerea și echipa medicală:
-
Stanca Dan, medic primar urologie, șef secție
-
Crișan Nicolae, medic primar urologie
-
Iulia Andraș, medic specialist urologie
-
Giurgiu Călin, medic primar urologie
-
Mihaly Zoltan, medic primar urologie
-
Ona Victor, medic specialist urologie
-
Boc Andrei, medic specialist urologie
-
Dobrotă Florentin, medic specialist urologie
Echipa este susținută de un colectiv experimentat de asistenți medicali, coordonat de Mariș Ioana, asistent medical principal și asistent-șef.
Patologii tratate și servicii oferite
Secția asigură servicii medicale de specialitate atât în ambulatoriu, cât și în regim de spitalizare, pentru o gamă largă de afecțiuni:
-
urgențe urologice (colică renală, hematurie, retenție urinară, insuficiență renală acută, sepsis urinar);
-
litiază urinară renală, ureterală și vezicală;
-
urooncologie (tumori suprarenaliene, renale, vezicale, prostatice, testiculare);
-
patologie urologică benignă (adenom de prostată, chisturi renale, ptoză renală);
-
andrologie, uropediatrie, uroginecologie.
Centru de referință în urooncologie
Secția Clinică de Urologie de la Clujana este recunoscută la nivel național pentru:
-
diagnosticul și tratamentul cancerului de prostată, fiind inițiatorul primului program de diagnostic precoce din România;
-
realizarea de prostatectomii radicale prin abord clasic, laparoscopic și robotic;
-
colaborări pentru terapii minim-invazive precum HIFU, brahiterapie și criochirurgie.
De asemenea, sunt tratate chirurgical:
-
cancerul de vezică urinară (rezecții endoscopice, cistectomii radicale, neovezică);
-
cancerul renal (nefrectomii radicale sau parțiale);
-
cancerul penian și testicular;
-
malformații urogenitale la copii;
-
patologia suprarenaliană benignă și malignă, inclusiv feocromocitom.
Tehnologie de ultimă generație
Secția este dotată cu echipamente performante:
-
robot chirurgical DaVinci Si HD (utilizat în comun cu Clinica Chirurgie V);
-
Holmium Laser pentru litiază și adenom de prostată;
-
truse moderne de laparoscopie și endorezecție Storz și Olympus;
-
ureteroscop Storz.
Programări și contact
Programările pentru internare se fac telefonic, pe baza unui bilet de trimitere valabil, la numărul 0735.406.181, în zilele lucrătoare, între 12:00 – 13:00.
Telefon secție: 0735.406.182
Medic de gardă: 0735.406.185