Un munte de om și de OMENIE: Medicul clujean care ajută românii cu epilepsie să ducă o viață normală, a înființat 13 centre naționale, în 13 orașe!
În România anului 2025, epilepsia rămâne o boală tratabilă, dar periculos de invizibilă. Clasată pe locul trei între afecțiunile neurologice, după accidentul vascular cerebral și scleroza multiplă, epilepsia afectează sute de mii de oameni care ar putea duce o viață aproape normală, dacă ar fi îndrumați corect în sistemul medical. În realitate, mulți ajung prea târziu la specialist, nu ajung niciodată într-un centru dedicat, primesc tratamente nepotrivite ani la rând sau rămân singuri în fața unei etichete încă înfricoșătoare. Fără aceste etape esențiale, tot ce urmează — de la tratamente la restricții de viață — poate fi greșit sau incomplet, scriu cei de la pozitivești.ro.
Neurologul clujean Bogdan Florea întâlnește această realitate zi de zi. Din experiența unu la unu cu pacienții, el afirmă fără echivoc: „Trăim într-o țară în care oamenii cu epilepsie nu sunt văzuți și nu sunt numărați corect. Oficial, avem puțin peste 100.000 de cazuri. În realitate, sunt cel puțin 300.000. Oamenii nu spun, se ascund, le este frică să nu piardă drepturi, joburi, șanse.”
Din 2017, el și echipa sa au decis să nu mai privească neputincioși la statistici. Pas cu pas, au construit o rețea națională de telemedicină în epilepsie, care oferă pacienților din întreaga țară acces la expertiză reală, nu doar la diagnostice „după ureche”. Astăzi, rețeaua cuprinde 13 centre de epilepsie și monitorizare EEG în 13 orașe, cu peste 65.000 de pacienți incluși și aproximativ 80.000 de EEG-uri efectuate, dintre care o parte importantă constă în monitorizări nocturne, acolo unde se ascund multe dintre crize.
„Între crize, cei mai mulți oameni cu epilepsie sunt perfect normali”, subliniază Bogdan Florea.„Epilepsia nu este o boală de bețivi sau de oameni «nebuni». Este o tulburare de descărcare electrică în creier, din când în când. Istoria e plină de oameni cu epilepsie care au făcut ce au vrut ei în viața asta. Problema nu este boala în sine, ci felul în care îi tratăm noi pe cei care o au.”
Vorbim despre copii care, după o evaluare corectă, au putut să meargă la școală fără eticheta de „problematic”, despre adolescenți care și-au recăpătat curajul de a se gândi la o carieră, despre adulți care nu au mai fost obligați să-și trăiască viața în umbra fricii „următorului episod”, și care ascund diagnosticul de teamă să nu-și piardă jobul.
„Dacă diagnosticul este pus rapid și începem tratamentul potrivit, șansa de control a crizelor este foarte mare, în jur de 65%”, explică Bogdan Florea. „O treime dintre pacienți rămân sceptici la tratament, indiferent ce cocktail de medicamente le dai. Acolo ai nevoie de centre de excelență, de chirurgie, de soluții avansate. Dar pentru restul, pentru majoritatea, diagnosticul corect și tratamentul potrivit la timp fac diferența între o viață închisă și una aproape normală.”