UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj a găzduit prima conferință națională RadTech dedicată tehnicienilor de imagistică medicală și radioterapie
Pentru prima dată în România, RadTech 2026 a adus în centrul atenției tehnicienii de imagistică medicală, medicină nucleară și radioterapie. Evenimentul s-a desfășurat timp de două zile, între 31 ianuarie și 1 februarie, la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj, subliniind rolul esențial al acestora într-un domeniu în care tehnologia avansează rapid, iar responsabilitățile profesionale cresc constant.
La conferință au participat 630 de profesioniști din întreaga țară: 514 tehnicieni de imagistică și asistenți de radiologie, 60 de studenți, 40 de medici și 12 fizicieni medicali, alături de reprezentanți din alte specialități. Au fost prezente centre din Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Oradea, Târgu Mureș, Satu Mare, Sibiu, dar și din orașe mai mici.

Programul a cuprins 67 de lectori și moderatori din România, Polonia, Grecia și Turcia și 13 sesiuni tematice dedicate CT, IRM, imagisticii nucleare hibride, pediatriei, siguranței pacientului, radioterapiei și inteligenței artificiale. De asemenea, au avut loc două sesiuni de prezentări orale pentru tehnicieni și o sesiune RadTech Junior pentru studenții de la Radiologie și Imagistică.
Evenimentul a inclus șase workshopuri practice, organizate cu sprijinul partenerilor din industrie, care au oferit exerciții de simulare a examinării și procesare a imaginii pe stații de lucru virtuale.
Conferința a fost organizată sub egida UMF „Iuliu Hațieganu”, cu sprijinul Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România, al Societății Române de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară și al Ordinului Asistenților Medicali, Filiala Cluj, precum și cu implicarea a 13 parteneri din domeniul imagisticii medicale, furnizorilor de servicii și radiofarmaciei.
Următoarea ediție a RadTech va avea loc tot la Cluj-Napoca, în 30–31 ianuarie 2027.