Așa ne îmbolnăvim de cancer! Avertismentul cutremurător al oncologului clujean Dan Eniu despre boala secolului nostru, boala care lovește tot mai mult în tineri
Cancerul nu mai este o excepție și nici o boală „a bătrâneții”. Devine, pe zi ce trece, o consecință a felului în care trăim, mâncăm, muncim și respirăm. Un diagnostic care nu mai ține cont de vârstă, planuri sau visuri, ci apare tot mai devreme, acolo unde nu ar trebui să existe.
Dan Eniu, conf. univ. dr., unul dintre cei mai respectați chirurgi oncologi din Cluj, vorbește deschis despre adevăratele cauze ale exploziei de cancer din ultimele decenii, despre confuzia periculoasă dintre boală genetică și boală moștenită și despre agresiunea constantă la care este supus ADN-ul nostru. Un mesaj dur, dar necesar, rostit într-o societate care preferă, de multe ori, să nu audă adevărul.
Noi echipamente medicale de top la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca!
„20 și 30 și, este o vârstă tânără pentru cancerul mamar, cu care noi eram obișnuiți să fie în perimenopauză, adică în jurul vârstei de 50. De la 47 spre 55, 59, 60 și așa mai departe. Dar acum sunt foarte multe tinere. Și apare un fenomen interesant că vârsta de apariție a cancerului coboară și vârsta de concepție la care femeile au copii – crește. Fac copii după 40 și fac înainte un cancer. Și de aici apare o interferență importantă între sarcină, tratamente oncologice, copii, sfat familial de concepție la pacientele cu cancer, prezervarea fertilității. Sunt o serie de probleme relativ noi care apar”, spune oncologul clujean, Dan Eniu, în emisiunea „În ogradă la Ion”, moderată de jurnalistul Ionuț Dragotesc.
Unul dintre cele mai frecvente mituri demontate de medic este ideea că „dacă este genetic, este moștenit”. O confuzie care, spune el, face mult rău și creează panică inutilă în familii:
„Printre cauzele cancerului, o componentă importantă este genetică. Cancerul, de fapt, este o boală genetică. Nu aș vrea să fiu înțeles greșit că este o boală ereditară. Lumea confundă genetic cu ereditar, moștenit. Nu este o boală moștenită. Există familii în care este o agregare, dar faptul că au mai multe generații aceeași boală nu înseamnă că s-a moștenit de la unul la altul, ci că au aceeași cauză, cauzalitate, în gene.”
Medicul explică limpede mecanismul din spatele apariției cancerului și rolul mutațiilor genetice, subliniind că doar o mică parte dintre ele sunt moștenite:
„Deci, revin, cancerul este o boală genetică, înseamnă că începutul cancerogenezei este la nivelul ADN-ului, la nivelul genelor. Acolo se produce o mutație, de fapt, după aceea se ajunge la o acumulare de mutații care, dacă trece de o anumită limită, poate să producă o clonă patogenă. Ei, aceste mutații sunt determinate de diverși factori, printre care, sigur că sunt factori genetici, ereditari, moșteniți, sunt mutațiile genetice, dar acestea sunt 5 până la 10%. Și majoritatea sunt factori de mediu”.
Aici, spune Dan Eniu, se află explicația reală pentru explozia cazurilor de cancer și pentru scăderea vârstei de apariție a bolii. Mediul în care trăim ne atacă constant ADN-ul:
„Aici e marea problemă care ne explică creșterea incidenței cancerului în ultimele decenii și scăderea vârstei de apariție a cancerului. Genomul nostru este foarte sensibil și agresiunea mediului este foarte mare. Trăim într-un mediu poluat, plin de radiații pe care nu le controlăm, mâncăm tot felul de bazaconii, că nu mai știm ce să mâncăm și ce este într-adevăr natural și lipsit de riscuri. Nu ne odihnim suficient. Nu stăm destul în aer liber, nu facem destulă mișcare și toate acestea sunt agresiuni pe genom și genomul încearcă să se adapteze, dar se adaptează, adică ADN-ul nostru se adaptează în timp îndelungat. Ori aceste schimbări se produc foarte repede.”
Oncologul explică și de ce cancerul poate fi văzut ca o „eroare” biologică, care scapă mecanismelor de apărare ale organismului atunci când agresiunile sunt prea multe:
„De aceea sunt organisme mai sensibile. Se spune că apariția cancerului este o greșeală, este o eroare. Este o eroare undeva într-o matriță care funcționează, dar se produce o eroare. Eroarea are mecanisme de reparare. Poate fi recunoscută, poate fi reparată de către organism, dar când sunt mii de erori pe minut sau pe secundă, deci așa o amploare mare a mutațiilor. Mai scapă câte una, două, trei, se acumulează mutații și atunci apare clona. Deci asta este explicația.”
În final, Dan Eniu trage o concluzie care sună ca un diagnostic al societății moderne:
„De aceea spuneam cu alte ocazii că este boala secolului nostru, pentru că în ultimii 100 de ani sau 100 și ceva de ani, s-a schimbat foarte mult viața de la o viață oarecum rurală și bazată pe multă mișcare fizică în natură și cu un anumit gen de alimentație, la o viață predominant în orașe, statică, în încăperi, cu suprasolicitare pe toate liniile și cu alimentație foarte rea, cu modificări de obiceiuri reproductive, adică și căsătoriile, și sarcinile, alăptările, toate sunt cu totul altfel decât acum 50 de ani, dar 100 de ani. Toate astea lasă urme!”.