Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj angajează!

Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj angajează!

Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de 8 ore/zi, a unei funcții contractuale de execuție vacante de Referent IA (secretară) în cadrul Compartimentului Secretariat/Registratură, în conformitate cu prevederile HGR nr. 1336/2022 privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Condiții generale de participare:
Pot participa la concurs persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:

  • au cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

  • cunosc limba română, scris și vorbit;

  • au vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

  • au capacitate deplină de exercițiu;

  • au o stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată prin adeverință medicală;

  • îndeplinesc condițiile de studii și vechime solicitate;

  • nu au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni care le-ar face incompatibile cu exercitarea funcției, cu excepția situațiilor în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:

  • studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;

  • minim 6 ani și 6 luni vechime în muncă.

Perioada de înscriere la concurs:
20.01.2026 – 03.02.2026, ora 16:00.

Dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele documente:

  • formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la HGR 1336/2022;

  • copia actului de identitate;

  • copia certificatului de căsătorie sau a documentului de schimbare a numelui, după caz;

  • copii ale documentelor de studii și ale actelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice postului;

  • copia carnetului de muncă sau adeverință de vechime eliberată de angajator;

  • certificat de cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere;

  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

  • curriculum vitae, model comun european.

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • Înscrierea la concurs – depunere dosare: 20.01.2026 – 03.02.2026

  • Selecția dosarelor: 04.02.2026

  • Afișarea rezultatelor selecției dosarelor: 04.02.2026, ora 13:00

  • Depunere contestații selecție dosare: 04.02.2026 – 05.02.2026, ora 13:00

  • Soluționarea contestațiilor: 06.02.2026

  • Proba scrisă: 10.02.2026, ora 10:00

  • Afișarea rezultatelor probei scrise: 11.02.2026, ora 13:00

  • Depunerea contestațiilor: 11.02.2026 – 12.02.2026, ora 13:00

  • Soluționarea contestațiilor: 13.02.2026

  • Interviul: 16.02.2026, ora 10:00

  • Afișarea rezultatelor interviului: 17.02.2026, ora 13:00

  • Depunerea contestațiilor: 18.02.2026 – 19.02.2026, ora 13:00

  • Soluționarea contestațiilor: 20.02.2026

  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 23.02.2026

Bibliografia și tematica pentru concurs:

  • ORDIN Nr. 6161/2024 din 20 decembrie 2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București – art. 19 punct (5);

  • LEGE Nr. 544/2001 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public – tematica integral;

  • Manual de secretariat și asistență managerială, coordonator Adina Bercea Drăghicescu, Editura Universității din București, 2003 – punctul 2 „Tehnici de secretariat” și punctul 3 „Funcțiile secretarului modern”.

Date de contact:
Compartiment RUNOS – DSP Cluj
Cluj-Napoca, str. Constanța nr. 5, etaj 1
Telefon: 0264-532325
E-mail: runos@dspcluj.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *