Experiență foarte proastă reclamată la o clinică privată din Cluj: „Mi s-a spus să nu mai fac programări, deși medicii care lucrează cu CAS au obligația să consulte pacienții timp de 3 luni”

Experiență foarte proastă reclamată la o clinică privată din Cluj: „Mi s-a spus să nu mai fac programări, deși medicii care lucrează cu CAS au obligația să consulte pacienții timp de 3 luni”

O pacientă din Cluj-Napoca reclamă o experiență extrem de neplăcută la o clinică privată de gastroenterologie, acuzând lipsă de profesionalism, comunicare deficitară și tratament lipsit de empatie. Mărturia a fost publicată online și a stârnit reacții puternice, mai ales în contextul în care consultațiile au fost realizate prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).

Potrivit relatării, pacienta, în vârstă de 34 de ani, suferă de gastrită cronică încă din copilărie și s-a prezentat la Gastroenterologie Humanitas pentru dureri severe de stomac, persistente de peste o lună și jumătate. Aceasta susține că nu a primit sprijinul medical necesar și nici o programare pentru o endoscopie, deși investigația era justificată medical.

„Atenție: experiență foarte proastă la Gastroenterologie Humanitas.

Experiența mea cu această doamnă doctor (Dr. M. Ruxandra-Carmen) a fost extrem de dezamăgitoare și, din punctul meu de vedere, periculoasă pentru sănătatea mea.

Am gastrită cronică din copilărie (de la 11 ani), iar acum am 34 de ani. Am avut deja endoscopii și recomandări medicale să repet investigațiile. Singurul motiv pentru care am ales să vin la dânsa a fost faptul că era mai aproape de mine ca locație.”

Pacienta afirmă că consultația a fost extrem de scurtă și lipsită de atenție față de simptomele prezentate.

„În momentul consultației aveam dureri serioase de stomac de aproximativ o lună și jumătate, cu alimentația foarte limitată. Cu toate acestea, nu mi s-a oferit sprijin real pentru programarea unei endoscopii, deși era justificată medical.

Consultația a durat nici 3 minute. Am fost grăbită, ținută cu hainele și ghiozdanul în brațe, fără să mi se acorde timp sau atenție reală. Totul s-a făcut pe fugă, fără interes pentru starea mea.”

De asemenea, aceasta reclamă întârzieri și nerespectarea programărilor, dar și diferențe de tratament între pacienți.

„La prima programare, consultația a început cu o întârziere de aproximativ 20 de minute, timp în care a fost luată în față o altă persoană care nu avea programare la ora mea. Când am întrebat, s-a spus că nu știa, iar apoi mi s-a sugerat că „trebuie să aștept” pentru că am venit cu bilet de trimitere, deși majoritatea pacienților erau asigurați CAS.”

Un alt aspect semnalat este comunicarea deficitară cu medicul, în special prin intermediul mesajelor.

„Comunicarea pe WhatsApp a fost foarte slabă: răspunsuri după zile întregi, mesaje scrise neglijent, pe scurt, fără explicații, uneori fără să pară că a citit ce am scris. Lipsă totală de interes și de respect față de pacient. Dacă ați vedea cum răspunde și ce scrie, ați înțelege perfect nivelul de dezinteres.”

Pacienta mai susține că programările pentru endoscopie au fost amânate în mod repetat, până când comunicarea a fost întreruptă complet.

„Am încercat de mai multe ori să stabilesc o programare pentru endoscopie, dar a fost amânată constant, iar în final nu am mai primit niciun răspuns.”

În relatare sunt menționate și afirmații medicale considerate eronate de către pacientă.

„Din păcate, nivelul de profesionalism a lăsat mult de dorit. Deși este gastroenterolog, a făcut afirmații greșite, inclusiv că „gastrita cronică ar fi trebuit să treacă de la sine”, lucru complet fals. O afecțiune cronică nu dispare pur și simplu.”

Nemulțumirile vizează și atitudinea generală a medicului.

„În plus, nici măcar nu părea să știe să caute corect informații pe calculator. Am avut impresia că este mai preocupată de conferințe decât de pacienți.

Mi s-a spus inclusiv să nu mai fac programări, deși medicii care lucrează cu CAS au obligația să consulte pacienții timp de 3 luni. Tonul a fost rece, lipsit de empatie și de respect.”

În final, pacienta concluzionează:

„Pentru mine a fost una dintre cele mai neplăcute experiențe medicale. Pentru binele vostru, nu recomand să mergeți la această doamnă doctor.”

UPDATE – o altă pacientă spune că a fost dezamăgită de atitudinea doamnei doctor!

„Am fost și eu la dânsa, de departe cea mai dezamăgitoare experiență – am mers până acolo și am dat bani la bolt ca să-mi zică că ea nu-mi poate spune nimic fără endoscopie și probabil mă doare în piept de la anxietate. a continuat prin a-mi spune că ea nu recomandă să iau tratament psihiatric (mi-a dat hint că ea, medic, nu crede în ramura psihiatriei), mi-a prescris antidepresive gastrice, ce or mai fi și alea (nu le-am ridicat) și mi-a zis că pot încerca terapie cu acupunctură, că ea asta face și recomandă”, spune o altă pacientă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *