Dr. Anca Dana Buzoianu, rector UMF Cluj, mamă a doi băieți, discurs-manifest pentru mame despre alimentația copiilor: „Nu trebuie să ajungem în extreme”
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Cluj, Anca Dana Buzoianu, a vorbit deschis despre influența alimentației nesănătoase asupra copiilor și despre rolul educației în prevenirea obezității. Ea a dat exemplul propriei experiențe ca părinte, subliniind importanța intervenției timpurii în formarea obiceiurilor sănătoase:
„Băiatul meu cel mic, care astăzi este rezident, când era în clasa întâia la școală, avea ‘Eu mănânc sănătos’. Era un curs opțional, dar care a fost adoptat de întreaga clasă și care, să știți, că i-a folosit. La acea vârstă faci educația copilului. Cum să mănânce, cum să nu arunce hârtii pe jos, cum să se comporte cu ceilalți copii. Deci acesta ar fi ghidul meu și pentru părinți, în mod special, aș insista să asculte specialiștii și nu neapărat rețelele de socializare sau anumite persoane care, fără să aibă o expertiză, promovează anumite tipuri de alimentații sau anumite obiceiuri. Deci, ascultați de specialiști și implicarea școlii și a sistemului educațional este decisivă. Așa o să schimbăm tinerele generații, prin educație”, conform Clujenii.ro.
Întrebată despre numeroasele chioșcuri care vând produse fast-food în apropierea școlilor, rectorul a fost categorică:
„Aceasta este, într-adevăr, cum ați spus, o capcană. Pentru că orice copil, oricărui copil, îi plac cartofii prăjiți și hamburgerul. Am trecut cu toții prin asta, cei care am avut copii, dar și nouă ne plac. Doar că nu trebuie făcut un obicei și aici cred că statul trebuie să intervină prin acea masă caldă, masă oferită copiilor din școli, care trebuie să fie de o anumită calitate, trebuie să promoveze un anumit fel de alimentație.”
Ea avertizează totuși că restricțiile excesive ne pot face mai mult rău decât bine!
„Acum nu trebuie să exagerăm, pentru că vom crea frustrări în rândul copiilor. Am văzut, de exemplu clase, acum recent, care la aniversarea copiilor, nu-i voie să duci tot la școală, numai legume. Deci, nu trebuie să ajungem nici în această extremă. Copilul trebuie să se bucure de un dulce sau cu anumite ocazii de un alt fel de alimentație, dar alimentația de bază, să zicem, zilnică, aceea trebuie să fie altfel făcută. Iar capcanele de care m-a întrebat domnul Șoica, aici într-adevăr trebuie să intervina autoritățile și poate că acestea nu ar trebui să fie lăsate în preajma școlilor. Nici să poată cumpăra mâncare – junk food, nici să poată cumpăra alcool și tutun, și nici, într-un caz, jocuri de noroc. Deci, școlile și grădinițele ar trebui protejate, să aibă o zonă protejată față de aceste ispite, să le spunem.”
România, în creștere continuă la obezitate: „Datele sunt îngrijorătoare”
Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România și medic primar endocrinolog, confirmă că situația este critică atât pentru adulți, cât și pentru copii.
„Datele din România sunt într-adevăr îngrijorătoare și în cel mai recent atlas de obezitate, publicat în anul 2025, cifrele pentru România anului 2025 arată că 40% din populația adultă are obezitate și 70% din populație are suprapondere și obezitate. Aceste cifre sunt într-adevăr de natură să ne facă să luăm măsuri cât se poate de rapide și astăzi sau ieri, dacă se poate, nu mâine, pentru ca să reducem aceste cifre.”
Ea avertizează că tendința globală indică o dublare a obezității la copii în următorii ani, iar România se află deja în topul țărilor cu ritm accelerat de creștere:
„În România, inclusiv la copil, ritmul de creștere anual este de 5,6%, ceea ce înseamnă că suntem aproape pe primele locuri în Europa în ceea ce privește obezitatea la copii. Poate că aceste citre ar trebui înțelese și prin faptul că în același atlas era stipulat faptul că, inclusiv rata de mortalitate, în principalele plumori cronice netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, cancerul și diabetul zaharat, este crescută în condițiile asocierii unui indice de masă corporală crescut.”
Cel mai grav, spune medicul, este că problemele apar mult mai devreme decât în trecut:
„La vârste tinere, în copilărie și adolescență, ne întâlnim deja cu modificări care se asociază excesului ponderal, care țin de profilul lipidic de tip aterogen, de riscul de aparitie diabetului zaharat tip 2 la vârste mult mai tinere… și la creșterea tensiunii arteriale. Inclusiv din copilărie, trebuie luate aceste măsuri și educația pentru sănătate trebuie să reprezinte, într-adevăr, prioritatea.”