Rar așa medic curajos! Ambulanța Cluj, acuzată de întârziere de 3 ore într-o urgență psihiatrică. Medicul Sanda Curea a sesizat instituțiile statului
Un caz medical grav petrecut vineri, 5 decembrie 2025, la cabinetul studențesc din campusul Observator, ridică serioase semne de întrebare privind modul de gestionare a urgențelor la Serviciul de Ambulanță Cluj.
Medicul Sanda Curea, specialist la cabinetul medical studențesc UTCN, susține că a apelat de două ori serviciul 112 pentru un student de naționalitate arabă, cunoscut cu tulburare psihotică, aflat în stare critică, însă nici după 3 ore nu a sosit o ambulanță.
Medicul reclamă haos în dispecerat: „Dispecera triază în locul medicului. Este ilegal”.
Potrivit medicului, modul de gestionare a apelului a fost defectuos și contrar procedurilor: ”Dispecera nu mi l-a dat pe medicul de gardă. Ea triază cazurile, ceea ce este ilegal. Era urgență zero, Cod Roșu”.
Curea afirmă că a informat dispeceratul despre diagnosticul pacientului și riscurile unei evoluții rapide, însă a primit întrebări privind agresivitatea, nu starea medicală.
Potrivit acesteia, procedura corectă ar fi presupus ca medicul de gardă să decidă trimiterea echipajului în maximum 5 minute.
Student în colaps, ore întregi în cabinet: „Eram depășiți. Nu aveam resurse să-l tratăm”
Pacientul, student în anul IV la Calculatoare, s-a prezentat la cabinet la ora 15:30, cu stare gravă: psihoză acută, confuzie, anxietate intensă, dificultăți de mobilitate.
Medicul l-a supravegheat permanent: ”Nu puteam să-l las singur. Aveam doar paracetamol și No-Spa. Nu știam dacă a consumat substanțe. Era de pierit”.
După agravarea simptomelor, pacientul a fost mutat în sala de tratament și a adormit, ceea ce a complicat și mai mult situația.
Ambulanța, sunată de două ori: „Dacă suni din cămin, vine. Dacă suni din cabinet, nu”
Frustrarea medicului a crescut pe măsură ce orele au trecut. La ora 18:00, aceasta i-a dat studentului telefonul personal pentru a apela din nou 112: „Am ajuns la subterfugii ca să vină ambulanța. Dacă sună studenții, sunt preluați. Dacă sun de la cabinet, nu vine nimeni”.
Curea afirmă că a lucrat 6 ani la ambulanță și știe că un pacient psihotic în spațiu public trebuie preluat prioritar.
Sesizări multiple: medicul cere anchetă
Nemulțumită de modul în care a fost gestionată urgența, medicul a trimis sesizări către: DSP Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor, SAJ Cluj-Napoca, DASM și Clujenii.ro.
Aceasta avertizează că situația ar putea avea consecințe tragice: ”Dacă se întâmpla ceva, răspundem noi. Sistemul e făcut să se spele pe mâini”.
Situații similare au mai fost semnalate la Ambulanța Cluj: pacienți care așteaptă ore în șir, clasificări greșite, lipsa de personal, decizii discutabile în dispecerat.
Cazul a ridicat întrebări privind procedurile, responsabilitățile și modul în care instituțiile gestionează urgențele psihiatrice.
Mulți clujeni reclamă aceeași problemă: Dacă nu cunoști pe cineva sa nu e accident, poți aștepta ore. Chiar dacă ești în pericol.
Cazul ar putea ajunge inclusiv la Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, care coordonează sistemul medical de urgență la nivel național.
UPDATE
Reporterul Clujenii.ro a discutat suplimentar cu medicul Sanda Curea, pentru a se înțelege mai bine cazul. Cabinetul medical s-a închis la ora 20.00, iar studentul a plecat în cameră din propria voință, în jurul orei 18.00. Acesta a sunat personal la 112′ la ora 18.00 să precizeze că ambulanță să vină în căminul 7 camera 4 deoarece părăsește cabinetul din proprie inițiativă.
”Eu am orar vineri până la ora 20.00. Studentul la ora 18 nu a mai vrut să rămână la cabinet. A solicitat să aștepte ambulanță în căminul 7 camera 4 și a dorit să anunțe la 112 schimbarea de adresă. Nu puteam să îl oblig să rămână, deoarece a fost decizia lui. Nu era agresiv să trebuiască să chem politia și a fost cooperant să sune personal la 112 la ora 18.00, pentru a anunța că pleacă din cabinet în camera lui”, a precizat Sanda Curea.
Cabinetul este în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală – Cluj-Napoca și printr-o adresă oficială a fost informat că nu are voie sa achizitioneze medicamente, altele decât cele prevăzute în baremul de urgență (in care evident nu sunt incluse medicamente de uz psihiatric). În trusa de urgență nu existau medicamente pentru această specialitate.
UPDATE 1
Cazul evidențiază problemele grave de la Serviciul de Ambulanță Cluj, unde oamenii sună și nici după aproape 3 ore nu vine un echipaj, chiar și numai să transporte un pacient la spital. Oricine poate fi în cazul acestui student.
Medicul de la cabinetul studențesc a fost cel care a solicitat ambulanța și aceasta nu a venit. La final, chiar și studentul a făcut-o și tot degeaba. Până în acest moment, cei de la Serviciul de Ambulanță nu au reacționat nicicum, dar Clujenii.ro a solicitat un punct de vedere din partea Ministerului Sănătății, a secretarului de stat Raed Arafat, șeful Urgenței din Romînia, și a prefectului Clujului, Maria Forna.
Extrem de grav este faptul că nimeni de la Serviciul de Ambulanță nu a dat un telefon să anunțe că sunt întârzieri. Ne întrebăm ce ar fi pățit o persoană care ar fi chemat ambulanța la domiciliu?
Dacă ați pățit cazuri similare, ne puteți scrie pe Whatsapp (0722804093).
Orele la care s-a sunat!!!

6 Comments
La SAJ Cluj sunt o haită de nebuni! Nu au nici cea mai mică treabă cu ce fac, nu au gram de empatie și își bat joc de toată lumea! Pur și simplu nu ii interesează! Bine că sunt plătiți gras! 😡
Deci nu era nicio urgenta, daca pacientul a plecat din proprie inițiativă. O urgenta psihotica acută nu asa se manifesta. Si ambulanta preia prioritar un pacient neajutorat decat pe unul aflat deja sub supravegherea unui medic. E logic sa fie asa.
FALS. Putea f bine sa fie o tragedie dacă devenea agresiv. Medicul nu avea medicamentele necesare. Pacientul a plecat pt ca a stat aproape 3 ore în cabinet, noroc ca a adormit. Dacă nu sunteți cadru medical, lăsați pe altii cu competente sa și dea cu părerea.
Este una în dispecerat la SAJ care nu trimite ambulanță mai repede de 20 de minute nici de moare tt Clujul! Ce așteptări să avem de la astfel de oameni, dacă ii putem numi așa?
Disoecera nu a înțeles posibil ,ce înseamna și cât de gravă este decompensarea unei psihoze . Te poți aștepta la orice . In plus pacientul a venit la cabinet după ce a epuizat celelalte posibilitati . Cumpărase medicamentele de la farmacie cu o zi înainte,fusese și la medicul lui de familie , era cooperant ,dar acest fapt că nu a fost agresiv a fost judecat de dispecera cu de la sine putere în defavoare. Daca nu trebuia chemată poliția nu înseamnă că nu era urgență și ca își putea permite sa nu facă DELOC ordin de misiune când urma să se elibereze un echipaj. Sau ii putea trimite în extremis un echipaj doar de transport ,clinica de urgență psihiatrie fiind aproape de acel cabinet . Dar nu . Se grăbea și nici nu a avut răbdare la telefon sa i se explice in detaliu gravitatea cazului . Sperăm că nu se va face ,,ștearsă ” înregistrarea STS a acelui apel și atitudinea total neprofesionista și neglijenta a dispeceratului . Sunt mulți cetățeni care se plâng de astfel de probleme care apar și din cauza triajului necorespunzător al cazurilor . Se cere ancheta . Un articol jurnalistic nu ține loc de anchetă . Și nici datul cu presupusul a unor comentatori care se dau drept cadre medicale sau și dacă sunt …nu au competenta sa clasifice o urgenta .
Tipic . Nu se trimite ambulanță ore in sir . Am pățit și eu .Când suni din nou peste o oră doua ,te întreabă disoecera senin …,,dar nu v ați făcut bine ,? Trebuie sa va mai trimitem ?…._ In realitate în cazul de mai sus se afirmă că au procedat idem . Ei cred că dacă un medic suna …nu mai trebuie sa trimită ambulanță deloc . Pot sa își bea cafele disoecerii sa se uite la telenovele că doar …o sunat un medic ..ce treabă au ei …doar și ei au dreptul la pauze și la neglijenta gravă în serviciu