Moment de aniversare pentru UPU Copii. Sunt 25 de ani de când medicii de aici salvează copiii din tot Ardealul
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a marcat împlinirea a 25 de ani de la înființarea Unității de Primire a Urgențelor Pediatrice (UPU).
În cele două decenii și jumătate de activitate continuă în slujba sănătății copiilor, în UPU s-au prezentat 460.000 de pacienți, de la cazuri ușoare la urgențe grave, personalul asigurând intervențiile necesare, resuscitare, monitorizare și tratamente de urgență.
Înființată în anul 2000 ca răspuns la necesitatea unei structuri dedicate urgențelor pediatrice în regiune, Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice a funcționat la început într-un spațiu restrâns, fiind tratați aproximativ 3.000 de copii pe an. Din dorința de a furniza cele mai bune servicii de urgență pediatrice și raportat la fluxul de pacienți și sporirea nevoilor acestora, a fost luată decizia de a extinde și moderniza această structură. A fost, astfel, mărită capacitatea UPU de a prelua pacienți, iar numărul acestora a crescut de cca. 10 ori comparativ cu primii ani de funcționare.
Pe parcursul anilor UPU a avut un aport semnificativ la creșterea calității actului medical pediatric de urgență în județul Cluj și județele limitrofe, dotările moderne, echipamentele performante și echipa dedicată fiind elementele cheie pentru realizarea intervențiilor rapide și eficiente, inclusiv în cazuri critice. Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice a devenit un pilon esențial în sistemul de sănătate pediatrică din nord-vestul țării, ce a contribuit la salvarea a numeroase vieți, precum și la formarea profesională a multor generații de medici. Datorită investițiilor repetate, UPU a reușit să răspundă evoluției demografice și situațiilor epidemiologice, devenind o structură rezilientă și modernă, capabilă să facă față volumului tot mai mare de pacienți.
Toate aceste evoluții pozitive s-au datorat inclusiv sprijinului constant al Consiliului Județean Cluj. Doar în ultimii 10 ani, forul administrativ județean a alocat pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca, din bugetul propriu al autorității județene, cca. 17 milioane de lei pentru achiziția a numeroase aparaturi și echipamente medicale de înaltă tehnologie și pentru modernizarea unității spitalicești.
Ce medici și specialiști găsești la UPU Cluj: Cine are grijă de pacienții aflați în stare critic
În ceea ce privește fondurile europene nerambursabile atrase de Consiliul Județean Cluj pentru Unitatea de Primire a Urgențelor Pediatrice din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, amintim doar două proiecte extrem de importante, în valoare totală de peste 19 milioane de lei. Prin intermediul acestora, UPU beneficiază de sute de dotări moderne și performante.