Cuplul Tanțău, un tandem puternic de medici ai Clujului, și-a unit vocea pentru a avertiza: În Italia, părinții fac închisoare pentru asta

Cuplul Tanțău, un tandem puternic de medici ai Clujului, și-a unit vocea pentru a avertiza: În Italia, părinții fac închisoare pentru asta

Specialiștii numărul unu din Ardeal în bolile interne, prof. dr. Marcel Tanțău, prof. dr. Alina Tanțău și prof. dr. Zeno Spârchez și-au unit vocile pentru a trage un semnal de alarmă în privința scăderii vaccinării.

Eu cred că ce este important este educația pacientului și să vină la medic. Asta e toată ideea. Și, după mine, pacientul a subiectului sănătos să vină preventiv la medic, atât pentru cancerul de colon, cât și pentru hepatite”, a deschis discuția prof. dr. Alina Tanțău, la lansarea programului de screening în cancerul de colon și hepatite.

Specialistul numărul unu în gastroenterologie din Ardeal și unul dintre cei mai mari din România, prof. dr. Marcel Tanțău a spus că vaccinarea este vitală împotriva hepatitei de tip B. ”Ce aș vrea să se rețină este că atunci când avem virusul B, tratamentele sunt mult mai puțin eficiente ca și în virusul C. Pentru virusul B singura scădere clară a prevalenței acestui virus este doar vaccinarea. Fără vaccinare nu se întâmplă nimic și aici trebuie subliniat importanța acesteia, pe care acum vedeți că este criticată și nu știu, a ajuns într-o sferă….

Da, vaccinarea e obligatorie și nu e obligatorie, că mulți nu și-o fac. Dar vaccinarea este esențială pentru că virusul B este un virus de care nu scapi dacă te-ai infectat”.

Profesorul Zeno Spârchez, cel care conduce programul de screening în hepatitele virale lansat de Clinica Medicală 3, a spus că dacă scade vaccinarea va urma o mare tragedie: ”Și eu sper că în această tendință actuală de a blama toate vaccinurile, dacă se va reduce vaccinarea împotriva virusului B cred că va fi o tragedie în România. Pentru că foarte mulți nu mai doresc să-și vaccineze cu nimic copiii, decât cu nebunia cu COVID”.

Prof. Dr. Alina Tanțău a adăugat că situația este gravă, iar unele țări europene iau măsuri împotriva părinților care refuză vaccinarea. ”În Italia fac părinții închisoare dacă nu-și vaccinează copiii. Toate studiile științifice au demonstrat că anumite vaccinuri cresc supraviețuirea și scad mortalitate, adică demonstrat de științific. Și ați observat că în ultimul timp fiecare are câte o părere, fără să fie bazată pe nimic. Vaccinarea a eradicat variola. Poliomielita, Doamne iartă-mă, care nenorocea copiii”, a punctat și prof. dr. Alina Tanțău.

Prof. Marcel Tanțău, trage un semnal de alarmă: ”Uitați-vă că treceți pe lângă școli. Multora dintre copii le tremură fundicul când aleargă”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *