Tehnologie de milioane, dar tot altceva decide în sala de operație! Dr. Ștefan Florian operează câte 4-5 tumori pe zi: „Profesorul Șușman mă sună înapoi, iar ați ghicit”
Dr. Ștefan Florian, unul dintre cei mai apreciați neurochirurgi din România și șeful Secției de Neurochirurgie de la Spitalul Județean Cluj, dezvăluie în cadrul podcastului realizat de Ionuț Dragotesc ce înseamnă, de fapt, lupta zilnică din sala de operație.
Medicul operează 4-5 tumori pe zi, iar experiența acumulată în mii de intervenții devine, de multe ori, decisivă.
Deși chirurgia modernă dispune de tehnologii avansate, Florian explică faptul că acestea nu pot înlocui complet ochiul format, instinctul și decizia unui specialist cu experiență.
„Astăzi există mai multe metode de a îmbunătăți această rezecție (n.r. chirurgicală), de a vedea mai bine granița dintre ceea ce definește creier normal și creier tumoral. Există neuronavigație, există coloranți care se administrează și sub microscop vezi, există RMN în țările în care se investește pentru RMN intraoperator care îți arată. Avem ecograful intraoperator care, de asemenea, este un instrument foarte ușor de folosit. Îl poți folosi în timp real și să vezi dacă mai este ceva”, explică profesorul și medicul neurochirurg.
Cu toate acestea, în momentul decisiv, chirurgul este cel care stabilește limita:
„Și există experiență. Există ochiul chirurgului experimentat, care știe unde e limita, unde să se oprească, unde ar fi mai bine să te oprești ca să nu faci mai mult rău. Dar asta vine în timp. Și tot ochiul experimentat știe ce fel de tumoră e. Chiar ne amuzăm cu medicul anatomopatolog, profesorul Șușman, neurolog specializat. Eu trimit extemporaneu la toate piesele și operez 4-5 tumori pe zi. Și trimit imediat cum recoltez, pun diagnosticul histopatologic și dânsul mă sună înapoi: Iar ați ghicit”, mai precizează dr. Florian.