Plângeri grave la Pediatrie 1: părinți reclamă lipsa igienei și probleme de sănătate după internare
O mămică din Cluj a relatat o experiență extrem de neplăcută la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – Pediatrie 1, acuzând condiții precare de igienă și apariția unor simptome severe de boală imediat după externare. Relatarea acesteia a stârnit reacții puternice pe rețelele de socializare, unde alte mămici au confirmat parțial situația, în timp ce unele au descris experiențe complet diferite.
„Vreau să vorbesc despre experiența groaznică pe care am avut-o la Spitalul de Copii Pediatrie 1. Am fost internată cu fetița mea de 2 ani și jumătate și, sincer, nu am crezut că într-un spital pentru copii poate exista atâta nepăsare.
Curățenia era aproape inexistentă. În loc să văd personal ocupându-se de igienă, noi – părinții – eram cei care făceam treaba: măturam, spălam pe jos, ștergeam tot ce puteam ca să nu stăm în mizerie. În timp ce noi încercam să menținem saloanele cât de cât acceptabile, unele îngrijitoare stăteau liniștite pe telefon, fără să pară deranjate de nimic.
Ca să fie totul și mai “frumos”, după ce am plecat acasă, fetița a început să vomite într-un ritm alarmant – de 8 ori într-o singură oră. Iar noi, părinții, ne confruntăm de două zile cu greață, vomă și diaree.
La început am crezut că nu ne-a căzut bine ceva mâncare, dar azi am luat legătura cu o altă mămică cu care am împărțit salonul și am constatat că și ei au aceleași simptome la ieșirea din spital.
Este revoltător să intri într-un spital cu speranța că îți protejezi copilul și să pleci de acolo mai bolnav decât ai venit”, a scris femeia pe o rețea de socializare.
Relatarea ei a deschis un val de reacții din partea altor părinți, unele în aceeași notă, altele cu perspective diferite.
O altă mămică, care s-a internat tot în Pediatrie 1, susține că experiența ei nu a semănat deloc cu cea descrisă:
„Eu am fost internată cu fetița de 2 ori la începutul anului, însă nu a fost deloc cum descrii tu situația. Într-adevăr, condițiile nu sunt cele mai bune. Nu e ca la un spital privat. Însă zilnic s-a făcut curățenie de 2 ori: dimineață și seara.
Am fost internate atât pe etajul 3 cât și pe etajul 1, și la fel s-a procedat. S-au șters toate mesele, noptierele, obiectele sanitare din salon. Singurul lucru la care a trebuit să insist a fost schimbatul lenjeriei de pat (care oricum nu am folosit-o).
Pe etajul 1 a fost cel mai ok.
Iar în ceea ce privește personalul, am dat peste oameni buni.
Din păcate, se știe că poți culege și alte boli din spitale, nu neapărat doar de aici, de la Pedi.
Îmi pare rău că ați avut o experiență atât de urâtă, însă dacă ați observat lipsa igienei, trebuia să anunțați. Sunt sigură că se rezolva. Multă sănătate dvs. și micuței!”.
Infecțiile asociate spitalelor – un risc real, dar evitabil
Specialiștii subliniază că infecțiile asociate actului medical pot apărea în orice spital, mai ales în zone aglomerate sau unde igiena nu este respectată riguros de personal și aparținători. Ele nu ar trebui să fie considerate „normale”, însă riscul lor este cunoscut și monitorizat la nivel global.
Totuși, spitalul are obligația de a reduce aceste riscuri, iar pacienții și părinții pot și trebuie să semnaleze imediat orice neregulă de curățenie sau comportament al personalului.