Dimitrie Negru, ”medicul modest al Clujului” – Este cel care a ”aprins” lumina radiologiei în România

În istoria medicinei românești există oameni care nu au ridicat vocea, nu au cerut aplauze, nu au urmărit titluri lustruite, dar au schimbat definitiv felul în care se practică medicina. Printre aceștia se află medicul și profesorul Dimitrie Negru, întemeietorul radiologiei românești și una dintre figurile cel mai profund legate de Clujul medical.

Născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o familie de intelectuali din Buciumeni — tată institutor, mamă fiică de preot — Dimitrie Negru a crescut într-un mediu în care educația și disciplina erau firești, iar accesul la cultură venea odată cu responsabilitatea față de comunitate. Nu avea să se îndepărteze vreodată de aceste principii. Le-a dus cu el la Galați, la liceu, apoi la București, unde a urmat medicina și a intrat rapid în rândul tinerilor medici care înțelegeau că lumea se schimbă, iar medicina trebuie să țină pasul.

Radiologia era, la vremea aceea, o promisiune. O știință tânără, fascinantă și periculoasă. Dimitrie Negru nu a ezitat să o studieze acolo unde se năștea modernitatea: la Viena, Berlin și Paris, în laboratoarele unor profesori care făceau parte din primul val de specialiști ai lumii. A învățat tot ce putea învăța un tânăr medic într-o epocă de transformări rapide, iar apoi s-a întors acasă.

Clujul postbelic, oraș universitar în formare, a fost locul în care Dimitrie Negru și-a legat numele de istorie. Aici a fondat prima catedră de radiologie din România, a ridicat primul institut dedicat acestei specialități, a introdus studiile postuniversitare și a creat infrastructura necesară pentru ca această disciplină să se dezvolte nu doar academic, ci și clinic. În anii în care orașul încă se reconstruia, profesorul Negru deschidea uși către o medicină în care imaginea, fizica și precizia deveneau părți esențiale ale actului medical.

Clujul medical interbelic a crescut mult prin el. Nu doar prin structurile create, ci și prin felul în care și-a format studenții, prin calmul și rigoarea lui. Era genul de profesor care putea vorbi cu aceeași claritate despre anatomie și fizică, despre patologie și noile aplicații ale razelor Roentgen, despre organizarea modernă a spitalelor și despre responsabilitatea pe care un medic o are față de comunitate. Nu era un om al scenei, al elogierilor, ci un constructor. Un om al lucrurilor care rămân.

Anii grei ai războiului și frământările care au urmat l-au purtat la Sibiu, apoi la Iași, unde a condus Institutul Oncologic și a continuat să predea radiologia unei generații care învăța profesia în vremuri dificile. Peste tot unde a lucrat, profesorul Negru a lăsat același lucru: rigoare, disciplină, modernitate. O idee clară despre ce înseamnă să practici o medicină conectată la știință și responsabilă față de oameni.

A murit în 1955, la Cluj, în urma unei boli provocate chiar de profesia căreia i s-a dedicat. Era vremea în care radiologia își consuma pionierii. Protecția era minimă, iar expunerea repetată la radiații își cerea tributul. Puțini medici ai epocii au plătit un preț atât de direct pentru progresul medicinei.

Astăzi, numele lui Dimitrie Negru stă la temelia specialității radiologice din România. Tot ceea ce este firesc în spitalele moderne — aparate, protocoale, formare profesională — are legătură, într-o formă sau alta, cu structurile și cu viziunea pe care el le-a instalat în Clujul anilor 1920–1930. Moștenirea sa este una discretă, dar profundă. Nu există afișe care să-i poarte chipul și nici busturi în holuri de spital, însă există o tradiție medicală întreagă care se sprijină pe munca lui.

Profesorul Dimitrie Negru rămâne nu doar fondatorul radiologiei românești, ci și un exemplu de profesionalism, cultură și devotament într-o epocă în care medicina se împletea cu sacrificiul personal. Un om care a trăit și a muncit într-un ritm tăcut, dar decisiv. Un medic care, fără să fi urmărit gloria, a reușit să o lase în urmă.