Clujul câștigă an de an o „armată” de halate albe, salvatori de vieți. Mesajul rectorului UMF, pentru „copiii săi” – viitorii medici ai Clujului/1.159 de candidați vor susține duminică examenul de rezidențiat
În acest weekend, peste 10.000 de candidați din întreaga țară se pregătesc să susțină examenul național de rezidențiat, organizat de Ministerul Sănătății, unul dintre cele mai importante momente din formarea profesională a tinerilor medici.
În acest context, Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a transmis un mesaj cald și mobilizator pentru absolvenții UMF, care se pregătesc să intre în sistemul medical românesc.
Mesajul complet transmis de rectorul UMF Cluj:
„Dragi absolvenți,
A mai rămas puțin până la concursul de rezidențiat – un pas important spre profesia la care ați visat, pentru care ați muncit și pentru care ați depus jurământul lui Hippocrate.
Vreau să vă transmit din suflet toată încrederea mea în voi.
Știu cât efort, câtă disciplină și câte renunțări au stat în spatele pregătirii voastre. Ziua de mâine nu este doar un examen, ci și o confirmare a pasiunii și a determinării cu care ați parcurs anii de facultate.
Respirați adânc, citiți cu atenție întrebările, aveți răbdare și încredere în cunoștințele voastre. Le-ați câștigat cu propriile forțe și sunteți pregătiți să le puneți în valoare.
Echipa UMF „Iuliu Hațieganu” este alături de voi nu doar prin organizare, ci și cu toate gândurile bune și sprijinul sincer.
Vă doresc mult succes, minte limpede și țin pumnii pentru fiecare dintre voi!”, a transmis Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj și prima femeie rector din istoria de peste 100 de ani a universității.
Anul acesta sunt disponibile 5.079 de locuri și 295 de posturi, pentru care s-au înscris 10.147 de absolvenți. Examenul este organizat simultan în șase centre universitare din România: București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara.
La Cluj-Napoca, vor susține examenul 1.159 de candidați, dintre care:
- 730 — absolvenți de Medicină
- 222 — absolvenți de Medicină Dentară
- 207 — absolvenți de Farmacie
UMF Cluj a pregătit pentru proba scrisă 12 săli de examen, atât în propriile amfiteatre, cât și în spații puse la dispoziție de Universitatea Babeș-Bolyai, în vederea asigurării unor condiții optime tuturor participanților.
Examenul scris va avea loc duminică, 16 noiembrie, începând cu ora 10:00, va dura 4 ore și va include 200 de întrebări tip grilă, identice la nivel național, pentru fiecare dintre cele trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Corectarea va fi electronică, iar rezultatele vor fi afișate imediat după finalizarea probei.
Candidații pot ocupa un loc sau post doar dacă obțin minimum 60% din punctajul maxim realizat la nivel național. Repartizarea se va face strict în ordinea punctajului, în limita locurilor disponibile.