„Colaborarea nu înseamnă să trimitem pacientul de la un doctor la altul, ci noi, sistemul medical, să venim în sprijinul pacientului” – George Dindelegan, șeful Clinicii de Chirurgie Generală I, Cluj – VIDEO
O intervenție chirurgicală de excepție a avut loc recent la Cluj-Napoca, unde Sorina Vlad, o pacientă de 45 de ani din Banat, a fost salvată după ce medicii au reușit să îndepărteze o tumoră masivă, situată pe peretele venei cave și cu ramificații spre alte organe vitale. Cazul ei fusese considerat prea complicat de mai multe clinici din țară și din străinătate, din cauza riscurilor imense implicate.
„Am fost la o grămadă și toți spuneau: Nu te putem ajuta. La Timișoara din păcate nu s-a adunat echipă multidisciplinară sau n-au avut aparatura necesară”, povestește pacienta.
Salvarea a venit însă de la Cluj-Napoca, unde prof. dr. George Dindelegan, șeful Clinicii de Chirurgie Generală I, a analizat dosarul medical și a decis că intervenția este posibilă — dar doar cu o echipă multidisciplinară de top.
„Colaborarea nu înseamnă să trimitem pacientul de la un doctor la altul, ci noi, sistemul medical, să venim în sprijinul pacientului. Să găsim acei experți, acei specialiști, care sunt cei mai în măsură. Nu trebuie pacientul să meargă să-i caute”, explică dr. George Dindelegan.
Echipa multidisciplinară reunită de profesorul Dindelegan a inclus:
- prof. dr. Nadim Al Hajjar – șeful Centrului de Transplant Hepatic, IRGH Cluj-Napoca
- conf. dr. Florin Elec – șeful Centrului de Transplant Renal, ICUTR Cluj-Napoca
- prof. dr. Gabriel Kacso – medic primar radioterapie și oncologie medicală
- dr. Horațiu Coman – medic primar chirurgie vasculară, cu experiență internațională
Operația, desfășurată pe parcursul a aproape șapte ore, a necesitat tehnici chirurgicale avansate și o coordonare precisă între specialitățile implicate, fiecare membru al echipei intervenind în etapa sa critică pentru a menține controlul asupra unei zone anatomice extrem de sensibile.
„Această colaborare este mai mult decât formală, ea există și este pe undeva obligatorie prin lege. Cu siguranță că, în spatele colaborărilor stau contracte de colaborare, dar acestea pot să rămână niște fișiere sau documente semnate și aprobate. Dar aceste documente în Cluj, nu o dată prind viață”, a declarat Claudia Gherman, manager SCJU Cluj.
Rezultatul a fost un succes. La două luni după operație, Sorina Vlad s-a întors la Cluj pentru a-și revedea „îngerii salvatori”, profund emoționată și recunoscătoare pentru a doua șansă la viață.
Această intervenție evidențiază importanța colaborării și a echipelor multidisciplinare în medicina modernă, demonstrând că în Cluj se poate face ceea ce alte clinici consideră imposibil.
VIDEO. TVR CLUJ aici: