„Te rog să reziști printre atâția bărbați care te invidiază pentru talentul tău”. Dr. Ioan Coman, mesaj plin de grijă pentru Iulia Andraș – „perla” urologiei clujene/E printre puținii discipoli-femeie a marelui chirurg Coman
Dr. Iulia Andraș este medic primar urolog și activează în cadrul Spitalului Clinic Municipal din Cluj-Napoca. Din 2018, ocupă funcția de șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, unde contribuie activ la formarea noilor generații de specialiști în urologie.
Dr. Andraș are competențe extinse în domenii precum uro-oncologia, chirurgia și transplantul renal robotic, chirurgia laparoscopică 3D și biopsia de prostată ghidată prin fuziune cu rezonanță magnetică (IRM-US fusion). Este membru activ în societăți profesionale de profil, atât naționale, cât și internaționale, precum Asociația Română de Urologie, Asociația Europeană de Urologie, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică și Young Academic Urologists.
În cariera sa, a publicat numeroase articole științifice, capitole și cărți de specialitate și a participat la importante congrese și conferințe naționale și internaționale. De asemenea, și-a perfecționat competențele prin stagii de pregătire în chirurgia robotică și transplantul renal robotic la universități și clinici de prestigiu din Belgia.
„Tot cadrul didactic, șef de lucrări, este la disciplina de urologie din Cluj – Iulia Andraș este o surpriză teribilă pentru mine, dar am ochit-o din anii de rezidențiat. I-am spus la Iulia, te rog frumos să faci să alegi la rezidențiat urologia. Sunt convins că nu regretă acest pas. Iar la ora actuală face toate operațiile laparoscopice, robotice, endoscopice, pe care le-a învățat de la noi, de la mine, dar și de la profesorul Crișan. Și momentan lucrează ca interare clinică la Spitalul Medicover în echipa profesorului Crișan.
E o femeie chirurg cum cred că nu există la ora actuală în România, stăpână pe sine, inteligentă, muncitoare, apreciată în țară dar și peste hotare, este membră a unor comisii de chirurgie robotică și de transplant adrenal la nivel european. Autoarea multor capitole și lucrări științifice. Cinste, Iulia, te rog să reziști printre atâția bărbați care te înconjoară. Poate chiar și te invidiază pentru talentul tău chirurgical și pentru harul tău uman, aș putea spune”, a transmis dr. Ioan Coman.
VEZI AICI MESAJUL COMPLET AL CHIRURGULUI IOAN COMAN PENTRU DISCIPOLII SĂI!