Medicul din Cluj a cărui ușă nu a fost închisă niciodată: Am consultat peste 80.000 de persoane, cât populaţia unui oraș / Știam că şcoala este salvarea mea

Medicul din Cluj a cărui ușă nu a fost închisă niciodată: Am consultat peste 80.000 de persoane, cât populaţia unui oraș / Știam că şcoala este salvarea mea

Conf. dr. Vasile Negrean, unul dintre cei mai respectați medici ai Spitalului CFR Cluj, autor a 25 de cărți medicale, cercetător, dascăl și formator al generațiilor de medici clujeni, este în sufletul multor pacienți pe carei-a salvat și ajutat.

Originar din satul Valea Mare, Bistrița Năsăud, cu primele patru clase făcute în comună, apoi clasele V–VIII la Șanț, dr. Negrean a absolvit Liceul Sanitar din Cluj și ulterior Facultatea de Medicină. Astăzi este conferențiar universitar la UMF Cluj, predând la Facultatea de Medicină, dar și la școlile postliceale sanitare.

Chirurgul legendar al Clujului care îți dă o șansă atunci când nimeni nu te mai operează

Are cursuri postuniversitare la Paris și Praga, competențe în management sportiv și sanitar, este medic primar în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, fost director al Spitalului CFR Cluj, actualmente implicat în cercetare, management medical și Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Copii Cluj. Este, în plus, și absolvent al Facultății de Drept „Bogdan Vodă”.

Dincolo de aceste titluri, medicul are ”titlul de om”, numele lui fiind pe buzele multor pacienți atunci când vorbești despre Spitalul CFR Cluj.

Conf. Dr. Vasile Negrean: ”Știam că şcoala este salvarea mea”

Pentru mine, şcoala este a doua viaţă, este locul în care am învăţat să scriu şi care m-a ajutat să devin dintr-un copil de la ţară un specialist care să contribuie la cercetarea ştiinţifică în medicină. M-am străduit să merg zi de zi prin omătul mare, pe jos, la şcoala din centru, pentru că ştiam că şcoala este salvarea mea, iar după ce am obţinut diploma de medic, dincolo de profesie, am încercat să fiu om”, a declarat conf. dr. Vasile Negrean în 2018, la acordarea titlului.

Super doctorul Clujului! E ”mama” discreției, dar are un suflet cât o armată de halate albe

Un medic pentru care profesia înseamnă vocație, disciplină, umanitate și rădăcină. Un exemplu viu că un copil de la sat poate ajunge vârf al medicinei românești, fără să-și uite vreodată locul de origine. Oricine îi bate la ușă o găsește deschis. ”Nu cred că este şănţean sau locuitor de pe Valea Someşului căruia să nu-i fi deschis uşa cabinetului meu de la Cluj şi să-l ajut să se vindece. În pese 38 de ani de medicină am consultat peste 80.000 de persoane, cât populaţia municipiului nostru reşedinţă de judeţ, Bistriţa. Oriunde am fost în lume, am purttat cu mine frumuseţea sufletului omului de la Valea Mare”, a mai spus medicul clujean.

Conf. dr. Vasile Negrean este medic primar de medicină internă, specializat în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, având și competențe în managementul serviciilor de sănătate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *