Trei spitale din Cluj primesc fonduri suplimentare pentru modernizare și dotări medicale
Consiliul Județean Cluj a aprobat marți, 30 septembrie 2025, o nouă rectificare bugetară prin care trei spitale aflate în subordinea sa vor beneficia de sume importante pentru investiții, modernizări și echipamente medicale.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” – 450.000 de lei pentru realizarea proiectului tehnic de extindere și modernizare a Ambulatoriului, dar și pentru audit energetic și studiu de fezabilitate.
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa – 318.000 de lei pentru desființarea a trei corpuri de clădire, achiziționarea unui rezervor de 3.000 de litri și realizarea unui studiu de fezabilitate privind producerea și stocarea energiei solare.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca – 134.540 de lei pentru dotarea Ambulatoriului Integrat cu echipamente medicale moderne, finanțate prin fonduri europene.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestor investiții pentru sistemul medical clujean: ”Sunt demersuri absolut necesare pentru ca instituțiile noastre, în acest caz trei dintre cele cinci spitale pe care le avem în subordine, să deruleze investiții importante pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității și pentru furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate”, conform Clujenii.ro.
Prin aceste alocări, Consiliul Județean continuă să sprijine infrastructura de sănătate a județului, într-un context în care cererea de servicii medicale moderne și eficiente este în creștere constantă.