„Doctorițe sau asistente care au inele pe degete sau unghii tehnice”. Un expert în sănătate, din Cluj, demască hibele sistemului /Avem infecții nosocomiale și din cauza INCONȘTIENȚEI
Prof.univ.dr. Răzvan Cherecheș, Directorul Centrului de Inovare în Sănătate al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și expert în politici de sănătate publică, a explicat recent care sunt cauzele reale ale infecțiilor nosocomiale. El a atras atenția că, deși România figurează în statistici internaționale cu unele dintre cele mai scăzute rate de infecții intraspitalicești, realitatea este cu totul alta: numeroase cazuri nu sunt raportate oficial, deși există.
Situația a revenit în atenția publică după tragedia de la Iași, unde șapte copii cu vârste între câteva zile și 15 ani și-au pierdut viața în urma infectării cu o bacterie contractată în spital.
„Noi nu raportăm. Spitalul din România nu raportează infecții nosocomiale. (…) În loc să identificăm problemele și să le rezolvăm, le subraportăm. Este simptomatic pentru sistemul de sănătate a României. Noi nu raportăm, spitalele din România nu raportează infecții nosocomiale! Asta e o istorie întreagă care a venit din perioada comunistă în care, dacă raportai probleme în instituția ta, erai penalizat ca manager”, a explicat Răzvan Cherecheș, potrivit radioromaniacultural.ro.
Acesta a subliniat faptul că acest tip de infecții țin exclusiv de conducerea spitalului, responsabilitatea fiind a managerului și a directorului medical. Mai mult, un mare rol în propagarea acestor tipuri de infecții îl are chiar personalul instituțiilor medicale.
,,Infecții nosocomiale țin exclusiv, ca și responsabilitatea ultimă, de manager și de director medical. Și sunt vizibile din avion, ca să zic așa. În sensul că dacă intri într-un spital și vezi că există doctorițe sau asistente care au inele pe degete sau unghii tehnice, acolo există infecții nosocomiale.”, a explicat profesorul.
Potrivit profesorului, deși regulile de dezinfectare și igienă sunt bine stabilite, acestea sunt adesea ignorate. Mai mult, au existat chiar și cazuri în care personalul s-a împotrivit atunci când le-a fost impus să nu mai poarte bijuterii sau unghii tehnice.
„Dacă vă dați aminte, a fost și o revoltă într-unul dintre spitale pentru că epidemiologul a impus ca personalul medical feminin să nu mai aibă unghii tehnice și bijuterii. Și a fost revoltă!
Simplu fapt ca un angajat a sistemului de sănătate poate să pună problema să se revolte (când i se spune că unghiile tehnice și bijuteriile pun în pericol viața pacienților) (…), arată cât de puțin este înțeles pericolul infecțiilor nosocomiale.”, a explicat acesta.
De asemenea, lipsa soluțiilor de dezinfectare potrivite poate duce la răspândirea infecțiilor.
,,Iarăși, dacă pe lista de achiziție a spitalului nu există soluții de dezinfectare pe bază de alcool care conțin factor de hidratare pentru mână – din cauză că personalul dezvoltă dermatite și leziuni din cauza soluțiilor de dezinfectare -, atunci nu se utilizează suficient soluțiile de dezinfectare. Deci poți să identifici și să prezici, uitându-te la lista de achiziții și uitându-te vizual la mâinile personalului medical, poți să-ți dai seama clar care sunt ratele de infecții nosocomiale.
(…) Când vine vorba de infecții nosocomiale, mâinile personalului joacă cel mai important rol. Și pe aici înseamnă disciplină.”, a explicat Directorul Centrului de Inovare în Sănătate al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.