Ce realizare, să fii nu doar medic, ci și un ilustru DASCĂL!”. Dr. Ioan Coman, o jumătate de secol în slujba pacientului: „Mi-au zis la UMF, tu Urologia să alegi, să faci ceva pentru Urologia clujeană”

O viață întreagă închinată medicinei, o jumătate de secol în slujba pacienților și o carieră dublată de pasiunea pentru formarea generațiilor de studenți. Profesorul doctor Ioan Coman, fondatorul chirurgiei robotice în România, privește în urmă și vede nu doar sute de mii de pacienți ajutați, ci și o școală întreagă de medici crescuți la Cluj, în spiritul excelenței. Povestea lui e un amestec de muncă titanică, întâmplări providențiale și dorința constantă de a dărui mai departe cunoaștere.

Profesorul doctor Ioan Coman – o jumătate de secol în slujba pacientului

„O jumătate de secol. Dacă vă gândiți, în 1974 am venit de la medicină. Și practic din anul 1 de facultate, după anul acela de armată ca soldat terestru infanterist. La Oradea. Deci, din 1975 până acum, exact 50 de ani am stat la dispoziția celor care au nevoie de un gând bun, de un ajutor din partea medicului.

În urmă cu 51 de ani, în iulie. A fost un moment semnat în toată presa vremii. Era primul 10 la medicină, la admitere la Cluj. Se dădea anatomie, fizică și chimie, teorie și probleme. Nu luasem meditații. Și am intrat cu 10, aia a fost ceva ce a mișcat pe multă lume. Am primit și câteva sute, multe sute de scrisori din toată țara să le spun secretul acestei reușite care se mâncă… Învățatul.

Am avut parte de o moștenire genetică, zic eu, foarte bună. Părinții mei, fie iertați, în special mama… S-a stins, din păcate, anul trecut, la 94 de ani. Și până în ultima clipă a avut o luciditate și o memorie fenomenală. Înainte de a împlini 94 de ani a prins Crăciunul, primul ei Crăciun. Și se colinda un nou colind, pe care nu-l mai auzisem. Și când l-a terminat a început să cânte versurile. Ea le-a reținut. Noi ceilalți nimic, nici măcar un vers”.

„Îmi făceam pacienții din lut”

Întrebat de jurnalistul Septimiu Bourceanu cum a ajuns să dea la Medicină, profesorul Coman a rememorat o scenă din copilărie, care pare azi un semn prevestitor:

„Am intrat cu 10 și a fost momentul care mi-a marcat, zic eu, toată existența ulterioară. Ai mai întrebat de ce am ales medicina. Greu de spus, în familia mea nu am avut medici, părinții mei au fost oameni simpli de la țară, agricultori. Dar eu, de când mă știu, de micuț, aveam pacienți. Mama făcea pâine, cuptor de pâine cum era pe vremuri. Și îmi făcea din lut omul. Aceștia erau pacienții mei pe care eu îi tratam. Deci, după ce se cocea pâinea, îl puneam într-o cutiuță, pe post de salon. Și cu un cui, destul de ruginit, le făceam injecții până se sfărâmau. Și așteptam următoarea facere a pâinii în cuptorul fermecat ai lui mama. Și mama, și vecinile, și bunicii, îmi spuneau că ‘păi te faci doctor, că numai pacienți ai’. Dar îmi era o frică, de doctori, de injecții. Eram singurul din clasă care atunci când venea asistenta cu vaccinul nu chiar leșinam, dar pe acolo…”.

„Bisturiul era un deget, o mănușă și niște antibiotice uitate”

Dincolo de visul din copilărie, realitatea medicinei de acum jumătate de secol era dură, iar profesorul Coman și-o amintește cu luciditate:

„Dați-vă seama, un pacient cu adenomul de prostată care crează dificultăți de eliminare a urinei – o patologie foarte frecventă la bărbați peste 50 de ani. În cele mai frecvente cazuri, acum 50 de ani, pacienții dacă se internau cu un blocaj că nu puteau să urineze în luna februarie poate se externau prin luna aprilie, mai, cu hainele de primăvară. Principiile chirurgicale, dar și aparatura, bisturiul – era un deget, o mănușă și niște antibiotice demult uitate. Rata de mortalitate era foarte mare. Pentru un calcul mic. De exemplu, un ureter care blochează rinichiul – acum intrăm endoscopic pe căile urinare, cu laserul îl facem praf, fără sângerare, fără tăietură. Pacientul pleacă în aceeași zi sau a doua zi acasă”.

„Tu Urologia să alegi, să facă ceva pentru Urologia clujeană”

Destinul său profesional a fost marcat de un îndemn primit chiar la început:

„Am avut șansa ca în anul întâi de facultate să fac anatomie cu unul dintre cei mai mari anatomiști ai vremii, profesorul Tiberiu Ciobanu, și care avea ca și integrare clinică urologia. Și când făcea de gardă la urologie ne mai lua cu densul la gardă. Îi port și acum o recunoștință enormă.

Întâmplarea face ca atunci când eu am terminat Medicina și am fost repartizat. Conducerea de atunci mi-a spus: Ioane, tu Urologia să alegi, să facă ceva pentru Urologia clujeană”.

De la bisturiul clasic la ecografie și chirurgie robotică

Profesorul a prins toate epocile: bisturiul, apariția ecografiei, laparoscopia și, mai apoi, chirurgia robotică.

„Am prins epoca de început când era bisturiul, mănușa și o radiografie, cam atât. Acesta mi-a fost Rezidențiatul. După rezidențiat a apărut ecografia. Au fost două aparate ecografice în România, unul la Fundeni și unul la Cluj. A vedea în profunzimea omului era ceva fantastic. Punea ceva pe piele și vedeai calculii de rinichi. Eu cred că ăla trebuia să fie premiul Nobel, nu ce s-a dat pentru tomografi. A fost o descoperire fantastică. Și acum ecografia este minim invazivă, rapidă, repetabilă, ieftină. Poate depista, cel puțin în urologie, tumori renale în fază incipientă, tumori prostatice în fază incipientă. Poți să devii foarte eficient cu tehnici minim-invazive, să salvezi vieți, care fără această bijuterie, care este ecografia, nu era posibil”.

Primii chirurgi robotici din România

Dar poate cea mai mare moștenire a profesorului Ioan Coman rămâne școala de urologie pe care a format-o:

„Întotdeauna am fost înconjurat de studenți buni și foarte buni. N-am avut ghinionul să suport în jurul meu non-valori profesionale și umane. Și asta m-a făcut să încerc să fiu eu, la rândul meu, în permanentă conexiune cu ce este nou. Și ador în practica mea medicală, să pot împărtăși discipolilor mei din această superbă profesie care este urologia.

Am avut de-a lungul anilor absolvenți care sunt profesori peste hotare. La Milano este profesorul Victor Matei Deliu, discipol al lui Ottavio De Cobelli, prieten deosebit și cu care am făcut primii pași în chirurgia robotică în România, după ce avusesem experiență în laparoscopia urologică din 1926 până în 2009. Pe urmă, din 2009, când Spitalul Municipal din Cluj s-a dotat cu un robot DaVinci, noi deja eram pregătiți. La Municipalul din Cluj noi făcusem pregătire cu robotul la Milano. Luam rezidenții lângă mine. Acum sunt profesori”.

Astăzi, datorită robotului Da Vinci, intervențiile urologice sunt precise, minim invazive și le permit pacienților să revină rapid la viața normală.

Ioan Coman a fost și dascălul cunoscutului chirurg oncolog Dan Eniu, medicul clujean a povestit despre experiența sa cu profesorul Coman în acest interviu: „Partea umană a medicinei n-am știut-o de la început”. Sincer până la fiori, medicul clujean Dan Eniu voia să fie electronist, a ajuns însă un MARE chirurg oncolog/Viața bate filmul!

Interviul complet în „Podcastul lui Septimiu”: