Prof. univ. dr. Aurel Andercou, unul dintre cei mai renumiți chirurgi ai Clujului. Iubește arta, dar în medicină a făcut lucruri speciale

Profesorul Aurel Andercou a condus Clinica Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj între 1990 și 2008, fiind un pianist mai puțin talentat care a cunoscut gloria medicală.

”E o poveste puţin mai… ciudată. Trebuie să vă spun, în primul rând, că n-am fost un talent deosebit. Apoi, ce mi s-a întâmplat în decursul activităţilor pe care le făceam la o şcoală populară de arte, a fost că în 1953, fiind un copil de liber-profesionişti, mi s-au pus nişte taxe didactice pe care părinţii mei nu le-au putut suporta. Şi atunci am început un periplu între profesoare şi profesori privaţi, care erau schimbaţi destul de des pentru că eu nu eram un talent ieşit din comun.

Aşa încât am ajuns, după nouă ani, la un nivel în care eram în măsura de a cânta o partitură la prima citire, dar numai cele mai uşoare şi cele mai cunoscute. Cariera mea pianistică nici n-a început, pot spune, bine, că s-a şi terminat”, relata profesorul în 2014, într-un interviu pentru ziarulfaclia.ro. Ulterior a mers la toate concertele care se organizau în Satu Mare.

”Chirurgia, eminamente, este şi ea o parte artă şi o parte lucrativ”

Profesorul considera că ”chirurgia, medicina, în general, este o artă. Este o artă a diagnosticului, o artă a conversaţiei, o artă a despletirii şi urmăririi semnelor de boală. După aceea urmează o altă artă, a diagnosticului, prin examinările pe care le propui. Şi, în sfârşit, chirurgia, eminamente, este şi ea o parte artă şi o parte lucrativă, pentru că se adresează unor elemente anatomice structurate pe principiul volumetric, pe principiul dimensiunilor, aşa încât ochiul chirurgului se formează, începând din primul an de studiu, şi prin anatomie”.

Profesorul a povestit și despre legătura cu Dumnezeu și că de multe ori i-a simțit prezența în sala de operație. ”Eu cred că L-am simţit de multe ori, mai ales în situaţiile grele când, nu o dată, mi-am spus: Doamne, ajută-mă!”.

Profesorul Andercou a lucrat 14 ani la Secţia de Chirurgie de Urgenţă, care era la Clinica Chirurgicală I. După 1982, s-a transferat la Chirurgie II.

Prof. dr. Aurel Andercou: N-am refuzat operaţii mari niciodată

El a relatat în interviul din 2014 că nu a fugit de nicio operație. ”N-am refuzat operaţii mari niciodată, dimpotrivă, am fost un pasionat al operaţiilor mari. Şi dacă am un oarecare regret de cazuistică profesională, atunci regret numai cazuistica de urgenţă pe care, la Clinica Chirurgie II, n-am mai reuşit s-o fac, pentru că aici am trecut într-un alt domeniu de activitate. În schimb, aici am abordat chirurgia vasculară”.

Prof. Andercou: Înainte de Revoluție cîrpean mănușile chirurgicale

Profesorul a putut face o comparație între operațiile din perioada comunistă și de după. ”A fost nefastă (perioada comunistă) prin lipsa înzestrărilor şi prin lipsurile obişnuite, de toate felurile, inclusiv în sănătate. S-au făcut, atunci, multe improvizaţii. Ca să vă dau un exemplu: la un moment dat, şi mănuşile chirurgicale erau recondiţionate, prin lipire şi cârpire. Seringile erau de folosinţă multiplă prin fierbere, de unde cazurile frecvente de hepatită cronică. România, şi la ora actuală încă este stigmatizată de acest număr foarte mare de hepatite cronice.

A fost o perioadă foarte dificilă, pentru chirurgie. În ’82, când eu am trecut la Chirurgie II, noi am făcut toate urgenţele chirurgicale în mod benevol şi fără nici o înzestrare. Aveam materiale de cusătură şi proteze numai din ce făceam noi rost prin eforturi proprii, de fapt prin donaţii primite din străinătate, de la colegi de-ai noştri pe la care mai umblasem. Nu era nici un fel de înzestrare corespunzătoare, atunci, în spitale. Sigur, după revoluţie lucrurile s-au îmbunătăţit, dar lent şi greu”.