Fiica reputatului chirurg Cornel Iancu, de la Medicala 3, promovată profesor universitar la UMF Cluj! – FOTO
Dr. Dana Monica Iancu, medic primar chirurgie generală la Clinica Chirurgie III din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Octavian Fodor” și cadru didactic al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a fost promovată la gradul didactic de profesor universitar în cadrul Facultății de Asistență Medicală și Științe ale Sănătății.
Noua titulatură vine după un parcurs profesional și academic remarcabil, care îmbină activitatea clinică de vârf cu predarea și cercetarea științifică. Dana Monica Iancu este fiica marelui chirurg Cornel Iancu, una dintre cele mai respectate personalități medicale din Cluj, cu o carieră strâns legată de „Medicala 3”.
Dr. Dana Monica Iancu activează ca medic primar chirurgie generală și este implicată în activități clinice și operatorii complexe, inclusiv introducerea unor tehnici în premieră națională, precum:
duodenopancreatectomie totală laparoscopică,
HIPEC (chimioterapie hipertermică intraperitoneală),
proceduri inovative în chirurgia hepato-bilio-pancreatică.
Pe lângă activitatea chirurgicală, a avut un rol activ în cercetarea biomedicală, participând la multiple proiecte internaționale și naționale în domeniul nanomedicinei și chirurgiei oncologice.
Dr. Dana Monica Iancu a urcat treptele ierarhiei universitare, de la preparator la asistent, șef de lucrări, conferențiar și, acum, profesor universitar. A fost titular de curs atât la secțiile română cât și engleză, a coordonat zeci de lucrări de licență, a predat în cadrul rezidențiatelor și cursurilor postuniversitare, și a susținut numeroase workshopuri în domeniul chirurgiei avansate și anatomiei aplicate.
Este autoare și coautoare a zeci de cărți și capitole publicate în edituri naționale și internaționale, și are un indice Hirsch de 18, cu peste 1400 de citări conform Google Scholar, conform Clujenii.ro.