Rectorul UMF Cluj, Anca Dana Buzoianu, susține creșterea ”normelor didactice”, ”cu menținerea drepturilor salariale în vigoare”
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, a participat zilele trecute la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR), desfășurată la Universitatea „Ovidius” din Constanța, unde s-au dezbătut principalele provocări ale învățământului universitar în contextul actual socio-economic.
În cadrul întâlnirii, rectorii universităților din România au analizat provocările generate de jaloanele PNRR, presiunile bugetare tot mai accentuate și soluțiile posibile pentru menținerea unui echilibru între calitatea actului educațional și sustenabilitatea financiară.
„CNR consideră că o măsură de solidaritate socială care ar putea fi acceptată de comunitățile academice o poate reprezenta creșterea temporară a normelor didactice în învățământul universitar, cu menținerea drepturilor salariale în vigoare”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, conform clujenii.ro.
Aceasta a subliniat că o astfel de măsură ar trebui analizată atent la nivelul fiecărei universități, de către consiliile de administrație și senatele universitare: ”Reducerea cheltuielilor și încadrarea în bugetele disponibile sunt prioritare pentru fiecare instituție de învățământ. Deciziile nu vor fi ușoare, și vremurile prin care trecem au nevoie de solidaritate, înțelegere și, nu în ultimul rând, de încredere”, a punctat rectorul UMF Cluj.
Reuniunea CNR de la Constanța a adus în prim-plan și alte teme de interes național pentru mediul universitar, inclusiv nevoia de modernizare a proceselor administrative, digitalizarea și adaptarea ofertei educaționale la cerințele pieței muncii.