Refuzată la urgențe stomatologice în Cluj: „M-au dat afară și mi-au zis să merg la privat”
O clujeancă a povestit public experiența neplăcută trăită la ambulatoriul de specialitate pentru urgențe stomatologice din cadrul unui spital public din Cluj-Napoca, unde a fost trimisă acasă, deși acuza dureri severe.
Florentina Bob susține că s-a prezentat la unitatea medicală după o noapte albă, din cauza durerilor intense la un dinte. Sperând că va primi ajutor, femeia a fost însă întâmpinată cu indiferență.
”Nu recomand să apelați la ei pentru urgențe stomatologice! Aveam dureri îngrozitoare și nu am dormit deloc. Stomatologul mi-a spus că ‘nu e o urgență medicală’ și m-a trimis la un cabinet privat, pentru o radiografie. Mai mult, părea deranjat că eram acolo și l-am auzit întrebând ironic un coleg dacă mai sunt ‘din ăștia ca mine’”, a relatat femeia.
Clujeanca a mai declarat că s-a simțit complet ignorată și lipsită de respect: „Am fost expediată exact cum am venit. Fără empatie, fără profesionalism. Dezastru total!”, a concluzionat ea.
Situație recurentă în sistemul public
Această întâmplare scoate din nou în evidență limitele sistemului medical de stat, mai ales în ceea ce privește tratarea urgențelor stomatologice, unde adesea personalul decide subiectiv dacă o durere acută constituie o urgență reală.