Ambulatoriul de pe Calea Moților va fi extins și modernizat! CJ Cluj a atras fonduri europene noi pentru infrastructura Spitalului Clinic de Boli Infecțioase
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca va beneficia de o investiție semnificativă prin extinderea și modernizarea Ambulatoriului său. Proiectul, care include trei etape de lucrări, va adresa multiple îmbunătățiri ale infrastructurii medicale, inclusiv extinderea capacității și îmbunătățirea condițiilor de tratament.
Printre principalele lucrări planificate se numără refuncționalizarea completă a etajului 5 pentru crearea unui Centru Integrat de Chirurgie Avansată Minim Invazivă, modernizarea bazei de tratament și recuperare medicală, și reabilitarea termică a clădirii. De asemenea, vor fi adăugate noi funcționalități, precum trei săli de operație și două bazine pentru hidrokinetoterapie.
„Investiția propusă va aduce numeroase beneficii atât pacienților care se adresează Ambulatoriului spitalului nostru, cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din România, cât și întregului personal care lucrează aici. Continuăm să investim în sănătate și să asigurăm condițiile necesare derulării unui act medical de înaltă calitate”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj.
Valoarea totală a celor trei etape de lucrări este de 78.367.650,54 lei, cu TVA inclus, iar proiectul va fi depus pentru finanțare prin Programul Sănătate. De asemenea, o altă etapă a proiectului, extinderea verticală a corpului A pentru realizarea unui Centru Integrat de Screening și Prevenție, beneficiază deja de o aplicație de finanțare, cu o valoare de 20.377.421,52 lei, TVA inclus.
1 Comment
[…] Citește mai departe aici. […]