Noi echipamente pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” pentru prevenirea infecțiilor
Consiliul Județean Cluj a inițiat procesul de achiziție a unor echipamente esențiale pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello,” destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, printr-o investiție de peste 670.000 de lei, finanțată din fonduri europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Anunțul achiziției a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (S.E.A.P.), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 19 noiembrie, ora 15:00.
Noile dotări includ un sistem de prelevare aerofloră, cinci sisteme de dezinfecție pentru documente și obiecte mici, un autoclav, 100 de dispensere pentru dezinfectant, trei maceratoare și 20 de containere cu filtru, toate destinate să sporească siguranța medicală și să asigure condiții mai bune pentru pacienți și personalul spitalului.
„Scopul nostru este de a contribui la protejarea vieții și a sănătății pacienților și a întregului personal care își desfășoară activitatea în acest bastion al luptei împotriva tuberculozei și a altor afecțiuni pulmonare grave,” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, subliniind importanța acestor echipamente pentru prevenirea infecțiilor și asigurarea unui act medical de calitate.